Iordache, după ce Rădulescu l-a făcut habarnist: Nu am nicio treabă cu candidaturile. Îi urez succes!

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, în contextul în care a fost acuzat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu că nu este capabil să îşi coordoneze comisia parlamentară, dar face declaraţii publice, că îi urează succes, afirmând că nu are "nicio treabă cu candidaturile".

647 afișări
Imaginea articolului Iordache, după ce Rădulescu l-a făcut habarnist: Nu am nicio treabă cu candidaturile. Îi urez succes!

Iordache, după ce Rădulescu l-a acuzat că nu e capabil să-şi coordoneze comisia, dar face declaraţii publice: Nu am nicio treabă cu candidaturile. Îi urez succes!

"Nu am nicio treabă cu candidaturile. Sunt nişte reguli. Nu mă interesează cine candidează. Cine vrea să candideze potrivit prevederilor statutare şi normelor stabilite, să candideze. Îi urez succes", a declarat Florin Iordache, pentru MEDIAFAX.

Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat joi că şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului, deşi nu are susţinerea organizaţiei, acuzându-şi colegii Florin Iordache şi Claudiu Manda că nu sunt capabili să îşi coordoneze comisiile parlamentare, dar fac declaraţii publice.

TITLURILE ZILEI

"Mi-am depus candidatura fără susţinerea organizaţiei. Nu am comentat până acum cât de buni sau nebuni sunt, dar colegii din Oltenia sa se abţină- Manda şi Iordache. Florin Iordache să vadă de comisia lui şi să nu mai facă pe deşteptul să ne dea exemple ce bun jurist este. Am contestat modul de alegere în Congres. Dacă aceşti doi domni deştepti, cum se cred dânşii, şi care nu au dovedit că şi-au făcut treaba măcar în comisiile pe care le conduc, niciunul dintre ei. Fac referire şi stiu mai bine că nu am avut susţinere, pentru că cerinţa a fost că se dă susţinere pentru o singură persoană, deci noi nici nu am intrat în votul organizaţiei. Domnii aceştia, care sunt habarnişti, ar trebui să ştie, să nu mintă în faţa televiziunilor", a declarat joi, Cătălin Rădulescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici