Iulian Iancu: Atacurile la adresa mea vin din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse

Iulian Iancu, propus ca vicepremier pe probleme economice, a dat replică celor care au făcut declaraţii false la adresa sa, precizând că toată activitatea sa ca deputat a fost una transparentă. El a spus că atacurile asupra sa vin din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse.

1025 afișări
Imaginea articolului Iulian Iancu: Atacurile la adresa mea vin din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse

Iulian Iancu: Atacurile la adresa mea vin din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse

„Mulţumesc tuturor acelora care mi-au transmis încrederea şi susţinerea lor în această perioadă. În aceste zile am parcurs cu atenţie atât opiniile în favoarea numirii mele în Guvernul României, cât şi pe cele contra”,a scris Iulian Iancu, pe Facebook.

Preşedintele Comisiei pentru energie a Camerei Deputaţilor a precizat că cei care l-au atacat în spaţiul public au avut aceleaşi atitudini în perioada dezbaterii Legii offshore, numindu-i pe aceştia „specialişti în manipulare şi fake news”.

TITLURILE ZILEI

Redăm integral postarea lui Iulian Iancu, de joi pe Facebook:

„Doresc să le răspund acelora care au făcut declaraţii false şi denigratoare în spaţiul public la adresa mea şi/sau la adresa activităţii mele (în majoritate covârşitoare, aceeaşi care au avut atitudini identice în perioada de dezbatere a Legii offshore, specialişti în manipulare şi fake news):

1. Toate demersurile care stau la baza activităţii mele au fost în conformitate cu jurământul de parlamentar, pe care l-am depus cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României;

2. Toată activitatea mea a fost desfăşurată în mod transparent (în marea majoritate a cazurilor chiar în prezenţa presei), constituţional, iar deciziile au fost întotdeauna luate prin vot în mod democratic.
Mai mult decât atât, dezbaterile cele mai importante precum cele legate de Comisiile de anchetă (Sterling, Băieţii deştepţi din energie, Formarea preţurilor în energie), dar şi cele referitoare la legile cu impact economico-social foarte mare (Legea Energiei Regenerabile, Legea Energiei Electrice, Legea offshore, Legea minelor, Legea petrolului, Legea turismului, Legea Concurenţei, Legea eficienţei energetice, Legea BRUA, etc.) au fost dezbătute în mod public.

Toate aceste legi şi în mod special cele referitoare la exploatarea, comercializarea şi utilizarea resurselor minerale şi materiilor prime ale României (în special gazele naturale) s-au desfăşurat având în vedere interesul României şi doar al României. Subliniez acest lucru, pentru că lupta a fost inegală: la lobby-ul celor direct interesaţi s-au aliniat şi parlamentari* şi chiar grupuri politice* care au pledat în defavoarea intereselor ţării noastre, de multe ori sub acoperirea manipulării, diversiunii şi a interpretării subiective date de ei legislaţiei Europene şi a ”pieţelor libere”.

3. Am convingerea că atacurile la adresa mea vin chiar din direcţia şi în beneficiul Gazprom şi al propagandei ruse, care vrea cu orice preţ ca România să îşi mărească dependenţa de gazul rusesc, acţiunile mele împiedicând sistematic acest lucru. Pe această cale, vreau să le reamintesc tuturor acelora care aduc în spaţiul public acuze lipsite de acoperire că unii dintre cei care au utilizat aceste manevre în trecut au pierdut în instanţă din cauza faptului că nu există nici urmă de adevăr în afirmaţiile lor.

Activitatea mea a fost mereu una de echipă, iar deciziile au fost în final ale Parlamentului României şi nu ale mele personal.

4. Cred cu tărie că parteneriatele strategice cu ţările occidentale reprezintă cheia pentru evoluţia sănătoasă a ţării noastre. Spre deosebire de cei care mă acuză, am luptat şi voi continua să lupt ca România să fie tratată cu demnitate şi respectul cuvenit. Voi rămâne consecvent crediţei şi convingerilor mele în toate acţiunile pe care le voi întreprinde şi de acum înainte, indiferent de riscuri şi calitatea publică pe care o voi avea.

*Acestora vreau să le amintesc următoarele articole din Tratatul Uniunii Europene:

”- Art. 4, alin.(2) – Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională. Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. În special, securitatea naţională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.” (securitatea energetică este o componentă cheie a securităţii naţionale)

şi

”Art. 107, alin.(3), lit.b) - (3) Pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:
(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;”

Nu numai că avem dreptul, dar suntem obligaţi conform Tratatului să ne batem pentru a elimina orice perturbare gravă care ar putea afecta economia României, cât şi securitatea naţională”, conform postării lui Iulian Iancu, pe reţeaua de socializare.

Iulian Iancu a fost propus de PSD pentru portofoliul vicepremier pe probleme economice, însă preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, precizând că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile.

Şeful statului a mai spus că actualul Guvern are nevoie de o confirmare în Parlament şi solicită declanşarea procedurii în acest sens.

În cazul în care noul Executivul nu va trece de Parlament, Iohannis susţine că există soluţii constituţionale pentru a nu intra într-o criză profundă.

Taguri:
iancu,
psd,
gazprom

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici