Kelemen: Ne facem de râs dacă nu rezolvăm cu reprezentarea, scaunul nu se multiplică la Bruxelles

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că România se va face de râs dacă nu rezolvă problema reprezentării la Consiliul European, el subliniind faptul că la Bruxelles este un singur scaun, care nu se multiplică.

304 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Ne facem de râs dacă nu rezolvăm cu reprezentarea, scaunul nu se multiplică la Bruxelles

Kelemen Hunor (Imagine:Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se va rezolva conflictul premier-preşedinte privind reprezentarea la Consiliul European, Kelemen a răspuns: "Nu ştiu, nu eu trebuie să rezolv această problemă. Ne facem de râs".

"Dacă se înţeleg, se poate găsi o soluţie. Sigur, va fi un singur scaun. Scaunul nu se multiplică la Bruxelles", a spus Kelemen.

El a precizat că UDMR a votat în Parlament declaraţia propusă de USL prin care se consideră că premierul trebuie să reprezinte România la Consiliul din 28 iunie, întrucât colegii săi constituţionalişti şi jurişti au recomandat, argumentat, acest lucru.

TITLURILE ZILEI

"A fost un vot pe un principiu constituţional, nu pe persoană. De aceea nu am personalizat, polemizat, important este în acest caz principiul nu cine ocupă funcţia de premier, de preşedinte", a spus Kelemen Hunor.

El a spus că îşi doreşte ca România să nu aibă un conflict instituţional pe o astfel de temă, nici acum, nici mai târziu, indiferent de locatarul de la Palatul Victoria sau de cine este preşedintele României.

"Este o declaraţie care are o încărcătură politică în acest moment şi nu are forţă juridică", a mai spus Kelemen.

Parlamentul a adoptat, marţi, cu 249 de voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi două abţineri, declaraţia propusă de USL, potrivit căreia primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie.

Premierul Victor Ponta a declarat, după votul din Parlament privind nivelul de reprezentare a României la UE, că doreşte să aibă o nouă întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu pentru discuţii pe această temă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici