Klaus Iohannis a discutat cu o delegaţie a Comisiei Europene despre Brexit şi bugetul UE post-2020

Preşedintele Klaus Iohannis, a discutat vineri, la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie a Comisiei Europene, despre preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului UE, ieşirea Marii Britanii din UE şi viitorul buget european.

209 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a discutat cu o delegaţie a Comisiei Europene despre Brexit şi bugetul UE post-2020

Iohannis a discutat cu o delegaţie a Comisiei Europene despre Brexit şi bugetul UE post-2020

„Discuţiile s-au axat, în principal, pe subiectul viitoarei Preşedinţii a României la Consiliul Uniunii Europene. Au fost abordate teme legate de viitorul Uniunii Europene, procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune şi viitorul buget al Uniunii post-2020. În cadrul întâlnirii, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi a exprimat aprecierea pentru buna cooperare cu Comisia Europeană de până în prezent, pledând pentru o colaborare consolidată cu Comisia în timpul mandatului României. Preşedintele României a subliniat faptul că, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ţara noastră va acţiona ca un mediator (honest broker) şi un facilitator de consens între statele membre ale Uniunii şi instituţiile europene, astfel încât să poată contribui la avansarea semnificativă a dosarelor legislative şi non-legislative pe care le va gestiona în această perioadă”, a transmis, vineri, Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Iohannis a spus, în cadrul reuniunii, că îşi propune ca Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019 să fie un moment marcant pentru strategia UE.

„Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că Preşedinţia română la Consiliului Uniunii Europene va plasa cetăţeanul în prim plan. În acest sens, se va acţiona pentru a oferi cetăţenilor europeni rezultate concrete şi pentru a contribui, în acest fel, la conturarea unei Uniuni mai puternice, mai democratice şi mai apropiată de cetăţenii săi. Legat de viitorul Uniunii Europene, Preşedintele României a menţionat că Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019 îşi propune să fie un moment marcant prin stabilirea viitoarei agende strategice a Uniunii pentru perioada 2019-2024”, potrivit sursei citate.

Şeful statului a pledat, la Cotroceni, ca viitorul buget al UE să fie unul echilibrat.

„Cu privire la viitorul Cadrul financiar multianual post-2020, Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat faptul că Uniunea are nevoie de un viitor buget echilibrat, capabil să ofere un răspuns adecvat noilor provocări ale Uniunii, dar şi o finanţare adecvată a politicilor tradiţionale - coeziunea şi agricultura - pentru realizarea obiectivelor europene pe termen lung. În acest sens, Preşedintele României a subliniat că ţara noastră va acţiona pentru obţinerea unor progrese semnificative în negocierea viitorului buget al Uniunii. Ţinând cont de faptul că retragerea Marii Britanii ar trebui să aibă loc pe perioada mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis a reliefat faptul că ţara noastră va trata cu maximă atenţie acest dosar, fiind prioritară finalizarea negocierilor şi ajungerea la un Acord de Retragere, dar şi implementarea acestui acord şi a dispoziţiilor tranzitorii după data de 29 martie 2019”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, Secretarul General al Comisiei Europene a ţinut să asigure partea română că va beneficia de sprijinul instituţiei europene în desfăşurarea mandatului României la Consiliului UE şi şi-a exprimat speranţa privind înregistrarea unor evoluţii substanţiale în cadrul principalelor dosare pe care România le va gestiona în primul semestru din 2019.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a primit şi el, vineri, delegaţia din partea Comisiei Europene condusă de Martin Selmayr, secretarul general al Comisiei Europene şi Clara Martinez-Alberola, şeful de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene.

„Preşedintele Senatului a subliniat faptul că România va exercita preşedinţia Consiliului UE într-un context complex, marcat de multiple provocări care au un impact deopotrivă asupra vieţii cetăţenilor şi a guvernelor. Înaltul demnitar român a apreciat sprijinul oferit de instituţiile europene, inclusiv din partea Comisiei, atât în etapa de pregătire, pentru asigurarea condiţiilor necesare preluării în cele mai bune condiţii de către România a mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, cât şi în etapa efectivă de exercitare a mandatului. Dl Călin Popescu-Tăriceanu a evidenţiat că motto-ul Preşedinţiei României la Consiliul UE este „Coeziunea - o valoare comună europeană” şi că, pe durata deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, România va acţiona – conform cutumei – ca mediator imparţial şi un facilitator de consens. Discuţiile au prilejuit, de asemenea, reafirmarea, de ambele părţi, a faptului că există nevoia imperioasă de unitate şi cooperare între statele membre UE, precum şi nevoia de mai multă coeziune economică, socială şi teritorială, în litera şi spiritul tratatelor UE”, potrivit unui comunicat de presă al Senatului.

La întrevederea lui Tăriceanu cu oficialii europeni au participat şi dna ambasador Luminiţa Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE şi dl ambasador Mihnea Motoc, şef adjunct al Centrului European de Strategie Politică (EPSC).

De asemenea, pPreşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a discutat, tot vineri, cu aceeaşi delegaţie a Comisiei Europene, despre „perspectiva ţării noastre asupra principalelor dosare europene şi priorităţile României în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a apreciat că România va contribui la definirea unei abordări atotcuprinzătoare şi integrate pentru dezvoltarea politicilor comune şi va acţiona în vederea stimulării consensului privind o serie de dosare sensibile pentru statele membre, dar care au impact direct şi imediat asupra vieţilor cetăţenilor europeni.

”Viziunea noastră în cadrul UE este una puternic proeuropeană, favorizând o integrare mai profundă, bazată pe valorile şi principiile fundamentale ale UE. Motto-ul Preşedinţiei noastre - Coeziunea - o valoare comună europeană, reflectă în acelaşi timp nevoia imperioasă de unitate şi cooperare între statele membre UE, precum şi nevoia de mai multă coeziune economică, socială şi teritorială, aşa cum este prevăzută de tratatele UE. Acesta este spiritul în care România îşi va exercita, de asemenea, primul său mandat la conducerea Consiliului UE.”, a declarat Liviu Dragnea în cadrul întâlnirii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici