Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea privind Codul Fiscal

Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului spre reexaminare legea privind Codul Fiscal. Preşedinţia susţine că între momentul emiterii de către Guvern a OG 4/2017 şi cel al transmiterii legii spre promulgare au intervenit alte modificări legislative prin OUG, care nu au fost aprobate prin lege.

807 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea privind Codul Fiscal

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea privind Codul Fiscal

”Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează stabilirea bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, atât pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii ori asimilate salariilor desfăşoară activitate, cât şi pe perioada în care acestea beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. Astfel, potrivit normelor prevăzute prin legea transmisă la promulgare - ce aprobă fără modificări prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 4/2007 - sunt modificate şi completate dispoziţiile art. 140, precum şi cele ale art. 158 din Codul fiscal în sensul că baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale este suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139 din Codul fiscal, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia individuală”, se arată în cererea lui Klaus Iohannis.

TITLURILE ZILEI

Potrivit Preşedinţiei, evenimentele legislative survenite între momentul emiterii de către Guvern a Ordonanţei nr. 4/2017 şi cel al transmiterii spre promulgare a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 fac însă necesară reexaminarea acestei legi de către Parlament, astfel încât să fie respectate cerinţele de claritate şi predictibilitate a normelor juridice.

”Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 a fost adoptată de Parlament în data de 28 noiembrie 2018. Ulterior adoptării, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie a fost sesizată Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii legii menţionate. Prin Decizia nr. 24/2019 - transmisă Preşedintelui României la data de 14 februarie 2019 - Curtea Constituţională a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 este constituţională în raport cu criticile formulate. Faţă de forma prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017, dispoziţiile art. 140 şi art. 158 din Codul fiscal au suferit ulterior alte modificări legislative. Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi respectiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, dispoziţiile art. 140 din Codul fiscal au fost succesiv modificate - având un alt conţinut juridic faţă de cel din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 - iar dispoziţiile art. 158 din aceeaşi lege au fost abrogate (art. I. pct. 71 din O.U.G. nr. 79/2017). Până la această dată, O.U.G. nr. 79/2017 şi O.U.G. nr. 114/2018 nu au fost aprobate prin lege, fiind încă în dezbaterea Parlamentului”, se mai precizează în cererea şefului statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici