Klaus Iohannis solicită ca CNA să emită regulamentul de promovare a campaniei pentru referendum

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat vineri Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să emită decizia privind normele de promovare a campaniei pentru referendum şi să adopte recomandarea de difuzare a unui spot audio-video realizat de Preşedinţie pentru promovarea acestuia.

436 afişări
Imaginea articolului Klaus Iohannis solicită ca CNA să emită regulamentul de promovare a campaniei pentru referendum

Klaus Iohannis solicită ca CNA să emită regulamentul de promovare a campaniei pentru referendum

"Administraţia Prezidenţială a solicitat vineri, 17 mai a.c., în numele Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Consiliului Naţional al Audiovizualului să îşi respecte propria lege de funcţionare şi să emită decizia privind normele şi regulile de reflectare a campaniei pentru referendum. Deşi Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede clar că CNA este autorizat să emită «normele şi regulile de reflectare a desfăşurării campaniilor electorale şi a celor pentru referendum», Consiliul nu şi-a respectat această obligaţie legală, deşi intrăm în ultima săptămână de campanie pentru referendum", arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis sâmbătă MEDIAFAX.

De asemenea, Preşedinţia a solicitat adoptarea "cu celeritate", a unei recomandări de difuzare a unui spot audio-video realizat de Administraţia Prezidenţială, în regim de anunţ de interes public, către televiziunile naţionale şi locale.

"Acest spot are în vedere informarea şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei referendumului", conform sursei citate.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că nerespectarea prevederilor legale, precum şi a Constituţiei, este "un abuz".

"Preşedintele Klaus Iohannis consideră că refuzul CNA de a-şi îndeplini atribuţiile îi afectează în mod direct pe cetăţenii României, pentru că dreptul la informaţie este un drept prevăzut şi garantat expres prin Constituţie. Toate autorităţile publice sunt obligate să respecte Constituţia, orice nerespectare a legii, cu atât mai mult a Legii fundamentale, fiind un abuz", conchide comunicatul prezidenţial.

Pe 26 mai 2019, odată cu alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, va avea loc referendumul naţional convocat de Preşedintele României pe tema justiţiei din România. La referendumul naţional se va vota în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele. La referendum vor fi utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.

Cele două întrebări ale referendumului care vor fi incluse pe buletinul de vot sunt:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici