- Home
- Politic
- CLUJ-NAPOCA, (11.06.2019, 14:05)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Korodi (UDMR) o acuză pe Carmen Dan că a transmis informaţii false despre evenimentele de la Valea Uzului: Cine a văzut ultraşi care se manifestă prin rugăciune liniştită?
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a spus, marţi, că ministrul de Interne, Carmen Dan, a primit informaţii eronate despre incidentele din Cimitirul Valea Uzului şi ultraşii maghiari. „Cine a văzut ultraşi care se manifestă prin rugăciune liniştită?”, se întreabă Korodi.
3020 afișări
Korodi, despre declaraţiile lui Dan: Cine a văzut ultraşi care se manifestă prin rugăciune liniştită?
Korodi Attila a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că membrii comunităţii maghiare au protestat faţă de ilegalităţile primarului din Dărmăneşti şi nu au răspuns la provocări, ci au rostit rugăciuni.
„Am ascultat cu surprindere declaraţiile doamnei ministru Carmen Dan care, în loc să anunţe demisia, transmite, în continuare, informaţii eronate despre evenimentele din 6 iunie de la Cimitirul din Valea Uzului. Doamna Carmen Dan spune că şi comunitatea maghiară ar fi mobilizat ultraşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lungmertrajul „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat la Cannes. Irina Margareta Nistor: „Filmul o să fie primit cu foarte multă curiozitate”
-
Acţiune de amploare, cu sprijin Europol şi FBI, pentru anihilarea unui ”supercartel” al drogurilor
-
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
-
Iohannis la Seul: Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative
Atrag atenţia celor care încă nu au văzut materialele video: membrii comunităţii maghiare au protestat faţă de ilegalităţile primarului din Dărmăneşti, nu au răspuns la provocări, au rostit rugăciuni în timp ce o parte dintre persoanele care au venit să comemoreze la crucile amplasate ilegal au aruncat cu pietre şi noroi, ne-au scuipat, au lovit cu steagurile protestatarii paşnici, au adresat injurii şi au folosit forţa.
Am impresia că doamna ministru Carmen Dan a primit informaţii eronate sau cu bună ştiinţă distorsionează informaţiile şi opinia publică. Poate că doamna ministru are altfel de experienţe dar, din câte ştiu, ultraşii, de regulă, nu se manifestă prin rugăciune liniştită. Cine a mai văzut astfel de ultraşi?”, a spus Korodi.
Potrivit acestuia, se poate vedea din toate declaraţiile liderilor UDMR, din imaginile şi materialele video de la faţa locului că a fost vorba despre un protest paşnic din partea comunităţii maghiare.
„Am putut vedea un exemplu de ultraşi chiar luni, când un anumit grup al suporterilor naţionalei de fotbal al României a găsit de cuviinţă să strige <<afară cu ungurii din ţară>> tocmai din Malta. Nu s-a spus problema ca reprezentaţii comunităţii maghiare să genereze conflicte, noi am ales un mod paşnic de a ne manifesta nemulţumirea faţă de acţiunile ilegale ale primarului din Dărmăneşti”, a subliniat Korodi Attila.
Acesta a afirmat că este curioasă prezenţa la evenimentele de la Valea Uzului a adjunctului de la Inspectorului General al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, care se află în procedură de verificare a responsabilităţii pentru evenimentele din 10 august.
„Doamna Carmen Dan a mai spus că <<s-a evitat producerea de violenţe între cele două grupuri de români şi de etnici maghiari>>, ceea ce este o declaraţie falsă. Mai multe persoane din comunitatea maghiară, care au participat la protest, au fost lovite şi agresate, acest fapt fiind recunoscut şi de medici legişti. Totodată, în declaraţia de luni subliniază că <<nu s-au produs distrugeri, incendieri sau orice alte lucruri ce puteau reprezenta o profanare de morminte>>. Iarăşi o declaraţie eronată deoarece materialele video arată exact cum a fost distrusă poarta cimitirului, iar două cruci ale eroilor maghiari au fost scoase din pământ, cum a fost spartă o cameră de filmat a presei cu o scândură ruptă din poarta cimitirului”, a menţionat deputatul UDMR.
Acesta susţine că ministrul de Interne a mai spus că Cimitirul Valea Uzului a fost înfiinţat în anii 1926-27, ceea ce ar fi o altă informaţie total falsă şi eronată, „care dovedeşte că aceasta nu cunoaşte deloc detaliile despre cimitir, care a fost înfiinţat deja în 1917”.
În ceea ce priveşte afirmaţia lui Carmen Dan conform căreia <<anumite grupuri sau persoane, profitând de situaţia juridică neclară a acestui aşezământ, au alimentat o stare de tensiune în speranţa generării unui conflict care să permită potenţarea unor interese>>, Korodi a precizat că nu este vorba doar despre anumite grupuri sau persoane, ci însuşi de Guvernul României.
„Guvernul nu a intervenit din timp, permiţând escaladarea situaţiei, în ciuda avertismentelor şi solicitărilor repetate ale UDMR care a avertizat asupra potenţialului exploziv al situaţiei şi am cerut reacţia promptă a Guvernului pentru a înlătura ilegalităţile comise de Primăria Dărmăneşti, restaurarea stării iniţiale a cimitirului şi revenirea la legalitate”, a conchis Korodi.
Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat luni, cu privire la incidentele din Valea Uzului, de Ziua Eroilor, că a cerut un raport şi în urma verificărilor poate să anunţe că forţele de ordine şi-au făcut datoria, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a ultraşilor de ambele părţi.
În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forţat intrarea în cimitirul internaţional din ValeaUzului, după ce administraţia locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanţ uman în faţa cimitirului.
Citeşte şi: Valea Uzului, locul în care românii şi ungurii, umăr la umăr, au dezgropat conflictul | VIDEO
Citește pe alephnews.ro: Sunt europarlametari, dar doar cu numele. Cine sunt românii care au lipsit la voturile din Parlamentul European
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
Citește și: Marian Oprişan salută demersul premierului legat de Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului
Citește și: Ministrul Leş: MApN pregăteşte memorandum prin care solicită Guvernului preluarea cimitirului din Valea Uzului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:55
Acţiune de amploare, cu sprijin Europol şi FBI, pentru anihilarea unui ”supercartel” al drogurilor
-
astăzi, 16:51
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 790. Ucraina şi SUA au ,,finalizat” acordurile pentru rachetele cu rază lungă de acţiune / Atacuri asupra Kievului din timpul nopţii, respinse / Marea Britanie va propune un ajutor militar majorat pentru Ucraina