Legea care desfiinţează noţiunea de "conflict de interese" pentru funcţionarii publici, promulgată. Cu ce va fi înlocuită sintagma

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind modificările la Codul penal, prin care sintagma "conflict de interese" este înlocuită cu "folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane".

9150 afișări
Imaginea articolului Legea care desfiinţează noţiunea de "conflict de interese" pentru funcţionarii publici, promulgată. Cu ce va fi înlocuită sintagma

Legea care desfiinţează noţiunea de "conflict de interese" pentru funcţionarii publici promulgată. Cu ce va fi înlocuită sintagma

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 25 aprilie 2017, proiectul care modifica articolele 301 şi 308 din Codul Penal, înlocuind sintagma "Conflictul de interese" cu "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" şi eliminând trimiterea la articolul 301 din articolul 308.

Astfel, articolul 301 din Codul Penal denumit "Conflictul de interese", a devenit "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" şi prevede la alineatul 1, că "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani", potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

TITLURILE ZILEI

Dispoziţiile amintite nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

În forma adoptată, articolul 308 - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, din Codul Penal prevede că „Dispoziţiile art.289 - 292, art.295, art.297 - 300 şi art.304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art.175 alin.(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”, eliminându-se astfel trimiterea la articolul 301 din conţinutul articolul 308.

Camera Deputaţilor a fost for decizional.

Ulterior, în luna mai, parlamentarii USR şi PNL au atacat la CCR legea prin care se desfiinţa noţiunea de conflict de interese pentru funcţionarii publici, sesizarea fiind semnată şi de o serie de parlamentari PNL.

În 14 iunie, judecătorii Curţii Constituţionale au respins obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de aleşii USR şi PNL.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici