Legea care prevede supravegherea la domiciliu cu brăţara electronică a fost adoptată tacit de Senat

Senatul a adoptat tacit, marţi, proiectul iniţiat de 11 senatori PNL, prin care se propun ca măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate supravegherea cu brăţara electronică, echivalarea zilelor de muncă în folosul comunităţii şi executarea pedepsei în weekend.

1422 afișări
Imaginea articolului Legea care prevede supravegherea la domiciliu cu brăţara electronică a fost adoptată tacit de Senat

Legea care prevede supravegherea la domiciliu cu brăţara electronică a fost adoptată tacit de Senat

În expunerea de motive, se arată că „Prin această propunere legislativă se urmăreşte adoptarea unui set de măsuri de executare a pedepsei, cu caracter judiciar, pe care judecătorul să le poată aplica pentru înlocuirea pedepsei cu executare în regim de detenţie atunci când individualizează pedeapsa cu închisoarea”.

Măsurile pe care le propune iniţiativa legislativă sunt executarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică, executarea pedepsei în regim mixt de zile de muncă în folosul comunităţii, combinat cu zile de detenţie sâmbătă şi duminică.

TITLURILE ZILEI

Potrivit actului legislativ, măsura executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţara electronică se poate aplica doar pentru pedepsele de până la trei ani închisoare şi nu poate înlocui măsura privativă de libertate pentru recidivişti şi cei condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de corupţie.

De asemenea, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică se poate realiza în regim deschis de detenţie, doar în centre de detenţie special înfiinţate în acest scop şi îi vizează doar pe cei condamnaţi la închisoare de până la patru ani şi sunt exceptate aceleaşi persoane ca la supraveghere cu brăţara electronică.

Echivalarea muncii în folosul comunităţii se realizează prin raportul de două zile de muncă la o zi de detenţie. Munca se prestează la unitatea desemnată de judecător în regim de 8 ore pe zi, indiferent de intervalul orar.

„Pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probaţiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probaţiune şi la implicarea comunităţilor locale în asigurarea condiţiilor pentru executarea măsurilor alternative”, se precizează în expunerea de motive, semnate în numele iniţiatorilor de senatorul PNL, Alina Gorghiu.

Termenul de adoptare tacită s-a împlinit la 30 octombrie, iar proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici