Video Lideri PSD, păreri împărţite privind supendarea preşedintelui | Dîrzu: Voi strânge semnături dacă Iohannis nu respectă decizia CCR/ Oprişan: Trebuie să aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale

Deputatul PSD Ioan Dîrzu susţine că va fi primul care va strânge semnături pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, în cazul în care nu va respecta decizia Curţii Constituţionale, precizând că nu are altă variantă decât aceea de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

2139 afișări

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, a transmis, duminică seara, într-un comunicat de presă, că preşedintele României este ”garantul respectării Constituţiei şi a legilor ţării”, iar astfel ”nu are altă variantă decât aceea de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Koveşi, încă actual procuror şef DNA”.

”Dacă se doreşte cu adevărat o luptă anticorupţie în România, şi nu un sistem de privilegii, trebuie să înţelegem cu toţii că DNA nu înseamnă o persoană. Dacă DNA înseamnă o persoană, atunci DNA nu este o instituţie credibilă şi avem o problemă de monopol de putere. Sunt sigur că preşedintele României va respecta Constituţia şi nu se va lăsa păcălit de anarhiştii din PNL şi USR care instigă la nerespectarea deciziilor CCR”, a scris Dîrzu.

Potrivit deputatului PSD, Iohannis se face vinovat de încălcarea Constituţiei şi pentru că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe de mai bine de 2 ani.

”Preşedintele României nu şi-a exercitat atribuţiile de desemnare a unui candidat pentru şefia SIE în timp rezonabil punând Parlamentul în imposibilitatea obiectivă de a numi un director civil. Pe această cale, solicit preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului să sesizeze Curtea Constituţională a României privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlamentul României”, se arată în comunicatul de presă semnat de preşedintele PSD Alba.

În final, Ioan Dîrzu anunţă că va fi primul care va strânge semnături pentru suspendarea preşedintelui, în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR sau nu va desemna de îndată un director civil la conducerea SIE.

”Preşedintele nu este la primul conflict juridic de natură constituţională pierdut, deci putem spune că deja se află într-o stare de recidivă. În prezent, sunt toate motivele de natură constituţională care să atragă suspendarea Preşedintelui României. Depinde numai de el cum înţelege să-şi exercite atribuţiile în cadrul constituţional”, a arătat Dîrzu.

Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui: Dacă Iohannis nu o revocă pe Kovesi, atunci trebuie să declanşăm suspendarea

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, că dacă preşedintele Klaus Iohannis nu o va revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, atunci trebuie declanşată procedura de suspendare.

''Eu cred că nu e vorba de părerea PSD dacă preşedintele unei ţări nu respectă Constituţia. Trebuie să fie o opinie unanimă a cetăţenilor că trebuie suspendat şi demis un asemenea preşedinte. În cazul în care preşedintele va insista să nu respecte ordinea constituţională, atunci nu avem altă cale de ales, trebuie să declanşăm această procedură. Eu cred că e puţin probabil ca preşedintele Iohannis să nu respecte hotărârea CCR'', a spus Dumitru Buzatu înainte de începerea Comitetului Executiv National al PSD.

Robert Negoiţă: Consider că e o idee greşită să îl suspendăm pe preşedinte

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, luni, declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis dacă nu o va revoca pe şefa DNA ar fi ”o idee greşită”, dar a susţinut că ar trebui schimbate reglementările actuale.

''Consider că e o idee greşită să îl suspendăm pe preşedinte pentru chestiunea asta. Pe reglementarea actuală, indiferent pe cine am pune acolo, riscul de abuz este foarte mare, tentaţia de abuz este foarte mare. Reglementările trebuie făcute în Parlament, unde avem majoritate. Faptul că nu se întâmplă treaba asta e o chestiune care nu mă mulţumeşte foarte mult.(...)Eu militez foarte mult pe o Românie şi pentru a normaliza România. Atunci când argumentele sunt într-o direcţie şi instituţiile sunt de asemenea într-o direcţie eu cred că toată lumea se va conforma până la urmă'', a susţinut Negoiţă înainte de începerea şedinţei CEx PSD.

Preşedinte PSD Cluj: Suspendarea preşedintelui nu este o soluţie oportună

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, consideră că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dacă nu respectă decizia CCR legată de revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu este o soluţie oportună.

Horia Nasra a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că prioritatea PSD trebuie să fie guvernarea.

”Nu cred că suspendarea preşedintelui Iohannis este o soluţie oportună. Prioritatea noastră este guvernarea”, a spus Nasra.

Marian Oprişan: Trebuie să aşteptăm motivarea CCR. Am convingerea că preşedintele respectă Constituţia

Marian Oprişan, preşedinte PSD Vrancea, a declarat luni, întrebat fiind ce trebuie făcut dacă preşedintele nu respectă solicitarea CCR, că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale şi are convingerea că Klaus Iohannis va respecta prevederile constituţionale.

"Nu trebuie să se agite nimeni. Trebuie să aşteptăm motivarea CCR. Eu am convingerea că preşedintele României va respecta Constituţia. Deci eu ca cetăţean al acestei ţări nici nu pot să mă gândesc că preşedintele României, care a primit privilegiul d ela poporul român să fie preşedinte, poate să încalce Constituţia", a declarat Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea.

Curtea Constituţională a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi.

Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici