Liderii PSD decid miercuri dimineaţă dacă merg la consultările de la Cotroceni- surse - Mediafax

Liderii PSD decid miercuri dimineaţă dacă merg la consultările de la Cotroceni- surse

Liderii PSD vor decide miercuri dimineaţă, în cadrul Biroului Permanent Naţional, dacă vor participa la consultările pe legile justiţiei, care vor avea loc la Cotroceni, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul partidului.

294 afişări

Imaginea articolului Liderii PSD decid miercuri dimineaţă dacă merg la consultările de la Cotroceni- surse

Liderii PSD decid miercuri dimineaţă dacă merg la consultările de la Cotroceni- surse

Potrivit unor surse din interiorul partidului, liderii PSD vor organiza o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, miercuri, de la ora 10:30, în Parlament, pentru a decide dacă vor participa la consultările care vor avea loc cu celelalte partide politice, la Cotroceni, convocate de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită miercuri, la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul justiţiei.

 

PNL a confirmat participarea la consultările de la Cotroceni, a anunţat preşedintele formaţiuni, Ludovic Orban.

Discuţiile de la Palatul Cotroceni vin în contextul avizului Comisiei de la Veneţia şi a criticilor aduse de această instituţie cu privire la OUG privind legile justiţiei şi Codurile Penale.

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian a declarat luni seară, pentru MEDIAFAX, că a fost stabilit în coaliţia de guvernare ca PSD şi ALDE să aibă „un mesaj comun” în ceea ce priveşte consultările de la Palatul Cotroceni pe legislaţia în domeniul justiţiei şi că probabil ALDE va da curs invitaţiei.

Întrebat de MEDIAFAX dacă ALDE va participa, miercuri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohanni la Palatul Cotroceni pe tema legislaţiei în domeniul justiţiei, vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a răspuns afirmativ.

„Da, cred că da”, a spus acesta.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PSD ,
KLAUS IOHANNIS ,
LEGILE JUSTIŢIEI

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.