Liderul opoziţiei din Germania l-a numit pe Olaf Scholz o „raţă şchioapă”. Merz e încrezător că poate colabora mai bine cu Donald Trump

  • Liderul opoziţiei din Germania, Friedrich Merz, care domină sondajele înainte de alegerile anticipate, a declarat că va încerca să încheie acorduri bune cu viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, pentru a stimula poziţia Berlinului.
  • Într-un interviu acordat revistei Stern, Merz l-a numit pe cancelarul Olaf Scholz o „raţă şchioapă” şi l-a îndemnat să accelereze calendarul alegerilor federale anticipate.
Urmărește
849 afișări
Imaginea articolului Liderul opoziţiei din Germania l-a numit pe Olaf Scholz o „raţă şchioapă”. Merz e încrezător că poate colabora mai bine cu Donald Trump

Scholz, liderul Partidului Social Democrat (SPD), a pierdut miercuri majoritatea în parlamentul german după ce l-a demis pe ministrul de Finanţe Christian Lindner, liderul Partidului Liber-Democrat (FDP), într-o dispută privind cheltuielile guvernamentale, informează Bloomberg.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merz are un sprijin aproape dublu în sondaje faţă de partidul lui Scholz şi s-a concentrat asupra modului în care poate fi atenuată relaţia dificilă a Germaniei cu Trump.

„În Germania, nu ne-am articulat şi nu ne-am promoavat niciodată suficient de bine interesele, iar noi trebuie să schimbăm acest lucru”, a declarat Merz în interviul Stern. „Americanii sunt mult mai proactivi. Asta nu ar trebui să se încheie cu profitul unei singure părţi, ci mai degrabă să facem acorduri bune pentru ambele părţi. Trump ar numi asta un acord bun”, a adăugat Merz.

Merz a acuzat guvernul lui Scholz că a fost pus pe picior greşit de victoria lui Trump, după ce i-a susţinut pe Joe Biden şi Kamala Harris. „Trump are o memorie bună. Actualul guvern federal nu va mai fi ascultat de noua administraţie. Scholz este acum o raţă şchioapă la nivel internaţional”.

Merz, în vârstă de 68 de ani, a declarat că a vorbit cu persoane care îl cunosc bine pe Trump şi că preşedintele ales al SUA trebuie abordat cu „poziţie verticală şi claritate”. Ca şi Trump, Merz a avut o dispută îndelungată cu fostul cancelar Angela Merkel.

Frustrat de politicile lui Merkel, Merz a părăsit scena politică pentru câţiva ani şi a lucrat la BlackRock Germania.

Potrivit unui sondaj Insa publicat în Bild, 35% dintre germani ar vota pentru Merz în calitate de cancelar şi 18% pentru Scholz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici