LISTA COMPLETĂ a volului aleşilor la Codul de Procedură Penală | Cristian Buican: Poate e o eroare de sistem/ Adrian Mocanu va fi dat afară din PMP - Mediafax

LISTA COMPLETĂ a volului aleşilor la Codul de Procedură Penală | Cristian Buican: Poate e o eroare de sistem/ Adrian Mocanu va fi dat afară din PMP

În mediul online a circulat marţi lista liberalilor care au lipsit la Codul de Procedură Penală. Printre cei 23 de parlamentari se află şi Cristian Buican, care spune că a făcut o solicitare la direcţia tehnică deoarece a votat, dar nu îi apare votul.

2652 afişări

Imaginea articolului LISTA COMPLETĂ a volului aleşilor la Codul de Procedură Penală | Cristian Buican: Poate e o eroare de sistem/ Adrian Mocanu va fi dat afară din PMP

Lista liberalilor care nu au votat la Codul de Procedură Penală/ Buican: Poate e o eroare de sistem

LISTA COMPLETĂ AICI 

"Am votat, am fost în sala. Am votat împotriva codul de procedură penală. Am făcut o cerere la direcţia tehnică să vedem ce s-a întâmplat. Sunt mai multe voturi pe care le-au dat cei care nu au apărut acolo, poate e o eroare de sistem", a declarat Cristian Buican, deputat PNL, pentru MEDIAFAX.

Votul lui Buican, la ora 21.56, pe legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost înregistrat. Câteva minute mai târziu, însă, la votul pe Codul de Procedură Penală nu mai apare şi că deputatul PNL şi-ar fi exercitat votul.

 

"Am fost în sală, am stat şi la dezbateri generale şi le-am spus colegilor mei că cel mai bine ar fi să plecăm toţi din sală, ca să îi lăsăm să îi vadă lumea pe toţi, nu să îi girăm noi toate tâmpeniile pe care le-au făcut articol cu articol. Imediat după dezbaterile generale le-am spus că eu nu stau la nenorocirile astea. Am prezenţa făcută, am votat toate celelalte legi înainte de chestia asta. Mie nu mi se pare o chestiune de comentat faptul că de la PNL oamenii au preferat să iasă din sală în loc să voteze această chestiune. Nu e nicio eroare, eu le-am spus din start că eu nu îi validez pe ei, în forum, şi aşa trebuia să facem toţi, şi USR şi PMP şi PNL trebuia să ieşim afară şi îi vadă ţara pe toţi care au votat nenorocirea aia. Am hotărât să ieşim din ţară să îi vadă ţara numai pe ei. Am spus ce am avut de spus la dezbaterile generale. Mulţi au preferat să rămână ca să îi vadă lumea la televizor, cum iau cuvântul. Eu vorbesc în numele meu, pe restul nu ştiu. Ştiu că eram vreo 5 care au spus că noi la nenorocirea asta nu stăm", a declarat şi Cezar Preda, un alt parlamentar aflat pe lista absenţilor,pentru MEDIAFAX.

Preşedintele PNL Ludovic Orban spune că partidul va contesta la CCR Codul de Procedură Penală şi nu contează câţi au votat împotrivă, ci faptul că a întrunit proiectul numărul de voturi pentru.

"S-a votat la ora 22, peste programul care a fost stabilit.Toţi membrii PNL au votat împotrivă, ne-am susţinut amendamentele, câţi au rămas în sală, au rămas în sală. Unii dintre ei sunt plecaţi în delegaţie, alţii au absentat motivat. Prezenţa la ora 22 nu e o oră programată conform programului zilei de lucru. Oricum la vot nu contează numărul de voturi împotrivă, contează dacă obţin majoritatea absolută din numărul total din voturile Camerei Deputaţilor. Au fost oameni prezenţi. E o procedură care nu a mai fost folosită, ca într-o zi să se dea şi raportul şi dezbaterea în plen şi votul, a fost o încălcare flagrantă. Vom ataca la CCR Codul de procedură penală.", a declarat Ludovic Orban, pentru MEDIAFAX.

Adrian Mocanu va fi dat afară din PMP, după votul pe Codul de Procedură Penală

Parlamentarul Adrian Mocanu va fi exclus din partidul Micarea Populară, anunţă preşedintele formaţiunii Eugen Tomac, pentru MEDIAFAX, după ce deptatul a votat pentru modificările aduse Codului de Procedură Penală.

"Voi propune la primul Consiliul Executiv Naţional înlocuirea domnului deputat Mocanu din funcţia de presedinte al PMP Buzău, precum şi excluderea din partid la primul Colegiu Naţional. PMP este categoric împotriva modificărilor făcute de PSD, ALDE şi UDMR la codurile de procedură penală. Pentru că a votat ieri alături de majoritatea PSD, domnul Mocanu a ales sa se situeze alături de cei care calcă în picioare democraţia parlamentară şi îşi fac legi după bunul plac", a delarat, pentru MEDIAFAX, Eugen Tomac, preşedintele PMP:

Lista liberalilor care nu au votat la Codul de Procedură Penală şi care apare în mediul online:

- Anastase Roberta
- Bica Dănuţ,
- Boroianu Aurel-Robert
- Buican Cristian
- Calista Mara-Daniela
- Cherecheş Viorica
- Culeafă Mihai
- Gheorghe Tinel
- Gheorghiu Bogdan
- GiugeaNicolae
- Gudu Vasile
- Heiuş Lucian-Ovidiu
- Huţucă Bogdan-Iulian
- Mareş Mara
- Oros Nechita-Adrian
- Palăr Ionel
- Preda Cezar-Florin
- Prişcă Răzvan
- SorinRomanescu Cristinel
- Stroe Ionuţ-Marian
- Ştirbu Gigel-Sorinel
- Varga Glad-Aurel
- Voicu Mihai-Alexandru

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptat, luni, de Camera Deputaţilor cu 175 de voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

PNL şi USR au anunţat deja că vor contesta Legea la Curtea Constituţională. Şi preşedintele Klaus Iohannis a criticat legea, spunând că social democraţii fac proiecte pentru Liviu Dragnea.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PNL ,
COD PENAL ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.