Liviu Dragnea, despre relaţia cu şeful SIE, Gabriel Vlase: Excepţională. Nu am vorbit deloc

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la Parlament, că are o relaţie „excepţională” cu directorul SIE, Gabriel Vlase, cu care nu a vorbit deloc de când a fost ales în fruntea serviciului secret, şi că nu a participat la ziua acestuia.

500 afişări
Imaginea articolului Liviu Dragnea, despre relaţia cu şeful SIE, Gabriel Vlase: Excepţională. Nu am vorbit deloc

Dragnea, despre relaţia cu şeful SIE, Gabriel Vlase: Excepţională. Nu am vorbit deloc

„Eu nu am avut onoarea să fiu invitat la acel eveniment, nu cred că mă calific să fiu invitat de dl Gabriel Vlase, pentru că am înţeles că a fost o întâlnire foarte privată. Nu sunt în cercul dumnealui de apropiaţi”, a declarat joi, la Parlament, liderul PSD Liviu Dragnea, întrebat dacă a fost la ziua şefului SIE, Gabriel Vlase.

Întrebat despre relaţia sa cu Vlase, fost vicepreşedinte PSD, Dragnea a spus: „Excepţională. Nu am vorbit deloc. Nemaiavând legătură Parlamentul cu SIE şi nemaifiind membru de partid directorul SIE, nu prea mai avem subiecte comune de discuţie”.

Liderul PSD a spus că dacă la ziua şefului SIE s-a discutat despre moţiunea de cenzură a opoziţiei, atunci participanţii şi-au pierdut timpul.

„Nu i-am întrebat (pe Marcel Ciolacu şi Mihai Tudose - n.r.) ce au discutat. Sincer, nu am fost acolo şi nici nu am surse la SIE. Deci habar nu am ce au discutat. Dacă au discutat subiectele acestea, înseamnă că au pierdut timpul”, a spus Dragnea.

Fostul lider al PNL Alina Gorghiu a confirmat miercuri că a participat marţi seara la ziua onomastică a directorului SIE, Gabriel Vlase. Ea a refuzat să ofere mai multe detalii cu privire la participanţi.

Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a afirmat miercuri, la Parlament, că a participat marţi seară „la o petrecere privată”, fiind invitat în urmă cu o săptămână urmă de directorul SIE, Gabriel Vlase. Ciolacu a adăugat că nu s-a discutat nici despre politică, nici despre „povestea valizelor”.

„Nu s-a vorbit de politică. Nu s-a vorbit de valize. Suntem vechi prieteni, vechi colegi. Ne-am văzut ca la orice zi normală.”, a declarat Marcel Ciolacu, fiind întrebat dacă la întâlnirea de marţi seară s-a discutat atât despre povestea valizelor, cât şi despre demiterea Guvernului.

Şi fostul premier Mihai Tudose a confirmat că a participat la ziua lui Gabriel Vlase, dar a refuzat să ofere alte detalii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici