Liviu Dragnea spune ce a discutat cu Vlase: Dacă face asta va avea un mandat de succes, dacă nu, nu - Mediafax

Liviu Dragnea spune ce a discutat cu Vlase: Dacă face asta va avea un mandat de succes, dacă nu, nu

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a făcut publică discuţia pe care a avut-o cu directorul SIE, Gabriel Vlase, înainte ca acesta să primească votul în Parlament, susţinând că i-a cerut să folosească instituţia în interesul românilor nu în interesul unei persoane, cum ar fi preşedintele Klaus Iohannis.

359 afişări

Imaginea articolului Liviu Dragnea spune ce a discutat cu Vlase: Dacă face asta va avea un mandat de succes, dacă nu, nu

Dragnea spune ce a discutat cu Vlase: Dacă face asta va avea un mandat de succes, dacă nu, nu

"Public am spus în permanenţă că nu vom accepta decât o propunere de la PSD. E firesc pentru că şeful SRI e PNL, fost membru PNL important, pus de Iohannis directorul SRI. Pentru echilibru, din partea PSD trebuia să fie un om. Ca şi nume eu am transmis numele lui Vlase în mai multe locuri, convins fiind că va ajunge şi acest nume la preşedintele Iohannis. Eu discuţie cu Iohannis nu am avut. Ultima discuţie a fost când am fost cu doamna Dăncilă, la desemnare. Cu Vlase am avut o relaţie bună, în campania din 2016, Gabi Vlase a fost cu mine în permanenţă în toată ţara. Am susţinut propunerea pentru că e pregătit în acest domeniu. Ce i-am spus lui Vlase înainte de a cere partidului să-l voteze în funcţia de dircetor SIE: Să aibă bună- credinţa pe care a avut-o şi să încerce să facă ca această instituţie unde lucrează oameni de o rară calitate, neştiuţi, care îşi riscă viaţa în fiecare zi, dar să facă ca această instituţie prin toate extensiile ei să lucreze pentru interesul României, nu pentru o peroană, nu pentru Iohannis, nu pentru mine. Ultimii doi care au fost la Cotroceni au avut pretenţia să lucreze SIE pentru ei, pentru imaginea lor, nu au avut puterea să dea impuls să lucreze pentru ţară, chiar dacă pot deranja interese mici. Sper să aibă puterea să o facă, capacitate are, dacă are dorinţa de români şi această instituţie să folosească acei oameni, atunci a avea un mandat de succes, dacă nu, nu", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

 

Gabriel Vlase a fost nominalizat de Klaus Iohannis în funcţia de director SIE şi a primit votul în Parlament, fiind susţinut de majoritatea parlamentară.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DRAGNEA ,
SIE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.