Ludovic Orban: PNL nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului

PNL nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului, spune liberalul Ludovic Orban.

2464 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban: PNL nu mai poate  fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului

Ludovic Orban: PNL nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu / Mediafax Foto)

''Este timpul ca în PNL să tacă şefii şi tuterii care le-au fost complici. Nu avem şansă să renaştem partidul decât dacă ascultăm cu mare atenţie ce spun membrii de la baza PNL, simpatizanţii partidului (atât cei care ne-au votat cât şi cei care nu au vrut să ne voteze) şi mai ales să ascultăm vocea celor 60% dintre cetăţenii români care nu şi- au exprimat votul'', a scris el luni pe Facebook.

Orban a subliniat că nu se mai poate apela la şefi agreaţi de alţi şefi.

TITLURILE ZILEI

''PNL are nevoie ca de aer de revenirea la democraţie. Nu facem nicio brânză dacă înlocuim nişte şefi numiţi cu alţi şefi numiţi. Niciunul dintre şefii numiţi la nivel naţional şi judeţean nu trebuie să candideze. Rolul lor trebuie să fie doar acela de a organiza alegeri corecte, care să permită exprimarea voinţei reale a oamenilor. Partidul Naţional Liberal nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului, ci de lideri autentici legitimaţi prin votul bazei partidului'', a concluzionat el.

Şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a declarat la emisiunea “Votez cu mine” de pe Gandul.info că dacă premierul Dacian Cioloş intra în campanie acum trei săptămâni şi avea o poziţie clară, PNL obţinea un rezultat mult mai bun. “Dacă, înainte cu două săptămâni, Cioloş îşi definea clar poziţia şi intra în campania electorală, PNL avea 38% şi PSD sub 38%”, a declarat Gheorghe Falcă pentru Gandul.info. PNL a reuşit să obţină aproape 20 de procente la alegerile parlamentare desfăşurate duminică, adică mai puţin de jumătate faţă de rezultatul obţinut de PSD.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici