Luni se judecă primul apel în procesul în care fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat - Mediafax

Luni se judecă primul apel în procesul în care fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat

Primul termen în apelul procesului în care fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de corupţie are loc luni la instanţa supremă. În această speţă, procurorii îl acuzau pe Greblă de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional.

618 afişări

Imaginea articolului Luni se judecă primul apel în procesul în care fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat

Luni se judecă primul apel în procesul în care fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în luna mai, să-l achite pe fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii, respectiv de fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţional şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Procurorii au contestat însă decizia.

Toni Greblă a fost numit, la finele lunii septembrie, secretar general al Guvernului.

 

Procurorii DNA îl acuzau, în 2015, pe Toni Greblă că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma sa de struţi, fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, ca să obţină pentru el şi pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

La vremea respectivă, fostul judecător CCR a fost reţinut de DNA pentru o perioadă de 24 de ore.

Greblă a explicat atunci că procurorii i-au imputat faptul că, în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, este vorba despre o sumă de 100.000 de euro, care a fost investită de omul de afaceri Mihai Prundianu în ferma de struţi. În schimbul banilor, Greblă ar fi intervenit pentru acesta pe lângă unele instituţii ale statului. DNA mai arăta că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, cetăţeanul moldvean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket. Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TONI GREBLĂ ,
ICCJ ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.