MAE: Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infrigement la adresa României

Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement la adresa României şi s-a desistat într-o clauză aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în perioada 4 mai - 18 iunie 2018, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

1993 afişări
Imaginea articolului MAE: Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infrigement la adresa României

MAE: Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infrigement la adresa României

Nota privind stadiul acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşate de Comisia Europeană împotriva României a fost prezentată în şedinţa de joi a Guvernului, anunţă MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În perioada de referinţă, Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement, a suspendat decizia de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene într-o cauză şi s-a desistat într-o cauză aflată deja pe rolul instanţei europene, iar aceasta din urmă va fi radiată.

Documentul conţine informaţii detaliate referitoare la acţiunile privind neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivelor UE şi la acţiunile privind transpunerea sau aplicarea incorectă a dreptului UE, fiind evidenţiate şi demersurile necesar a fi realizate de către instituţiile de linie cu atribuţii în domeniu.

Nota cuprinde şi rezultatele înregistrate în perioada 4 mai – 18 iunie 2018 în procedurile de transpunere şi aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene.

De asemenea, au fost notificate Comisiei Europene măsurile de transpunere a trei directive europene şi a fost închis favorabil un dosar EU Pilot.

„România realizează demersuri active pentru a asigura transpunerea legislaţiei europene în cea naţională. La nivelul MAE, am urmărit şi am reuşit să creştem gradul de conştientizare la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice a particularităţilor procedurilor de infringement şi să accelerăm adoptarea actelor normative de transpunere. Împreună cu instituţiile competente în domeniile care fac obiectul acţiunilor, am întărit dialogul instituţional cu reprezentanţii Comisiei Europene şi am instituit şi instituim acele măsuri necesare pentru evitarea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi pentru evitarea pronunţării unor
hotărâri de condamnare a statului român“, a declarat Cristian Winzer, secretar de stat pentru relaţii interinstituţionale şi juridice în cadrul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe exercită, în numele Guvernului, prerogativele de Agent guvernamental în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, asigurând reprezentarea juridică în cadrul procedurilor prevăzute la art. 258–260 din TFUE, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase şi contencioase ale respectivelor proceduri.

Totodată, MAE realizează coordonarea interministerială în vederea transpunerii directivelor UE, precum şi coordonarea procesului de notificare electronică a legislaţiei naţionale care transpune dreptul UE. Responsabilitatea transpunerii şi aplicării actelor legislative UE revine, în mod exclusiv, instituţiilor şi autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul care face obiectul de reglementare al actelor respective.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici