MAE retrage observaţiile favorabile lui Dragnea, depuse de fostul agent guvernamental Mocanu la CEDO: ”Erau în detrimentul intereselor României”

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a retras observaţiile transmise de fostul agent guvernamental pentru CEDO, Viorel Mocanu, către Curtea Europeană a Drepturilor Omulu, în cauza Liviu Dragnea împotriva României. MAE precizează că observaţiile au fost formulate „în detrimentul intereselor României”.

3271 afişări
Imaginea articolului MAE retrage observaţiile favorabile lui Dragnea, depuse de fostul agent guvernamental Mocanu la CEDO: ”Erau în detrimentul intereselor României”

MAE retrage observaţiile favorabile lui Dragnea, depuse de fostul agent guvernamental Mocanu la CEDO

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus retragerea observaţiilor transmise către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către fostul Agent guvernamental pentru CEDO, domnul Viorel Mocanu, în cauza Dragnea împotriva României şi în cauzele având obiect similar cu respectiva cauză.
Decizia a fost luată, pe baza argumentaţiei Direcţiei Agent Guvernamental din cadrul MAE, întrucât respectivele observaţii au fost întocmite cu nerespectarea procedurilor de lucru ale direcţiei de specialitate menţionate din MAE, fiind formulate în detrimentul intereselor statului român şi cu nesocotirea punctelor de vedere transmise de autorităţile naţionale cu competenţe în domeniul de referinţă”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Instituţia precizează că a fost solicitat Curţii să permită transmiterea de noi observaţii în aceste cauze, care să reflecte prevederile legale şi practica naţională în materie.

Agentul guvernamental pentru CEDO, Viorel Mocanu, a fost eliberatîn luna august, la cerere, din funcţia de secretar de stat, de către premierul Viorica Dăncilă, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Demersul vine în contextul în care DNA a deschis un dosar pentru a investiga modalitatea prin care agentul guvernamental pentru CEDO, Viorel Mocanu, a apărat interesele României în procesul deschis de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Procurorii DNA au deschis la finalul lunii iulie un dosar ce vizează activitatea agentului guvernamental al României la CEDO, iar în urma acestuia, Viorel Mocanu a depus o plângere la Secţia de anchetare a magistraţilor potrivit căreia ar fi anchetat abuziv, în condiţie în care funcţia deţine imunitate.

Pentru a efectua cercetări, procurori din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au solicitat, în copie certificată, actul de sesizare, ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem, precum şi ordonanţele în baza cărora, în perioada 03 iunie 2019 - 03 iulie 2019 s-au solicitat dosare CEDO agentului guvernamental.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, procurorii Secţiei de anchetă au cerut, de la DNA, să li se precizeze dacă efectuează verificări în dosarele aflate în curs de soluţionare la CEDO, între acestea fiind şi cauza Dragnea vs. România.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici