Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila

Judecătorii au emis un mandat european de arestare pe numele fostului deputat Marko Attila, după ce anterior se dispusese arestarea preventivă a acestuia, iar el nu a fost găsit de oamenii legii, potrivit unor surse din Poliţia Română.

2224 afișări
Imaginea articolului Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila

Marko Attila (Imagine: Vargzasi Levente/Mediafax Foto)

Mandatul european de arestare a fost înregistrat miercuri de Poliţia Română.

Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din Poliţia Română.

Conform anchetatorilor, fostul deputat este urmărit din 29 aprilie, dată la care mandatul de arestare a ajuns la Poliţia Covasna.

Potrivit procedurii, acesta a fost dat iniţial în urmărire naţională, după care, în condiţiile în care există date certe cu privire la faptul că se află pe teritoriul Ungariei, a fost dat în urmărire internaţională, iar fotografia sa a fost publicată pe pagina electronică a Poliţiei Române, la secţiunea "Urmăriţi".

TITLURILE ZILEI

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că mama lui Marko Attila le-a dat poliţiştilor numărul de telefon pe care acesta îl foloseşte în Ungaria, dar fostul deputat nu a răspuns.

Fostul deputat UDMR, fostul şef al ANI, Horia Georgescu şi parlamentarul Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată, în 9 aprilie, în dosarul în care sunt acuzaţi de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Marko Attila şi ceilalţi inculpaţi au produs un prejudiciu statului român de peste 84 de milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 29 aprilie, arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat Marko Attila.

Solicitarea de arestare preventivă în lipsă a fost depusă de procurorii DNA, care au arătat că există date suficiente care să ateste faptul că Marko Attila s-a sustras urmăririi penale.

DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, pe 26 martie, "încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Marko Attila, iar pe 22 aprilie a primit răspuns că acesta îşi depusese, din 1 aprilie, demisia din funcţia de deputat. La data de 16 aprilie 2015, preşedintele Camerei Deputaţilor a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a rămas fără obiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici