Video Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Am avut mereu nostalgia unui ziar sau televiziuni finanţate de alţii

Presa ar putea renaşte din propria cenuşă, existând loc pentru o nouă televiziune care să se adreseze şi altora, nu numai “analfabeţilor”, a afirmat jurnalistul Ion Cristoiu la emisiunea “Marius Tucă Show”.

553 afişări

Ion Cristoiu este convins că, şi dacă ar dispare hârtia, un suport de scriere tot va exista, astfel încât să putem citi în continuare un text.

Întrebat de Marius Tucă dacă presa, aflată într-un punct mort, va renaşte din propria cenuşă, Ion Cristoiu a răspuns: “Poate să renască. Domnul Marius Tucă, dacă mă uit în istoria omenirii...Schimbarea materialului nu înseamnă... până la urmă de pe papirus tot pe ăia care scriau bine sau după tăbliţele alea, da? Poate că dispare hârtia, dar chiar şi pe ăsta până la urmă tot un text voi citi”.

Jurnalistul a dezvăluit că a învăţat să scrie la maşină, dar proza o scrie tot de mână deoarece în acest caz scrisul de mână îl ajută.

„Eu scriu de mână, dar am început să bat editorialele cu zece degete, că am învăţat să bat singur. Eu proză nu scriu niciodată la maşină. Pentru că se pierde gândul... dar la articole, mă rog, nu mă uit şi le scriu...” , a spus Ion Cristoiu.

Cât priveşte viitorul presei, Ion Cristoiu spune că aceasta va fi foarte bună la nivel de nişă, săptămânal, şi că e loc pentru aparţia unei noi televiziuni.

„Cred că presa va fi foarte bună la nivel de săptămânal şi la nivel de nişă. Este loc de o televiziune care să se adreseze şi altora decât analfabeţilor. Le-am dat ce au vrut să vadă pentru că am depins foarte mult de rating, din punctul ăsta de vedere”, a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu se întreabă de ce oamenii de afaceri nu sprijină presa prin donaţii, amintind că în perioada interbelică cele mai mari lucrări le-au scos fundaţiile regale, nu editurile particulare.

“Eu am avut tot timpul nostalgia unui ziar sau televiziuni finanţate de alţii. Şi ştiţi, eu nu am înţeles niciodată de ce toţi oamenii ăştia de afaceri... să-ţi spun o chestie istorică... care au furat, din banii ăia pe care i-au furat şi, nu ştiu, pun de-o parte 100.000 de euro să fac o revistă, să fac o editură, de ce nu fac? Adică unul să spună aşa: Marius Tucă, da? Ştii că eu te respect, că am auzit, uite, eu am furat vreo 300 de milioane, da? Am şi eu o sută de mii de euro, uite vreau să fac şi eu o televiziune, facem o fundaţie, ca să nu asta, matele eşti şefu’ ală cutare şi rămân şi eu, dar am o rugăminte, nu ştiu, faceţi acolo la intrare portretul meu. Nu ştiu de ce nu scot cărţi, de ce nu scot edituri, de ce nu fac fundaţii?”, se întreabă Ion Cristoiu .

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici