Marton Arpad (UDMR): Decizia preşedintelui este în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale

Deputatul UDMR Marton Arpad, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a declarat, luni, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi este ”în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale şi cu modul de funcţionare a unui stat de drept”.

302 afișări
Imaginea articolului Marton Arpad (UDMR): Decizia preşedintelui este în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale

Marton Arpad (UDMR): Decizia preşedintelui este în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale

Eu cred că decizia domniei sale (a preşedintelui Klaus Iohannis - n.r.) este în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale şi cu modul de funcţionare a unui stat de drept”, a declarat deputatul UDMR Marton Arpad, membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

El a mai spus că nu vede o problemă faptul că anunţul privind semnarea decretului de revocare a fost făcut de purtătorul de cuvând al Preşedintelui.

”Domnul preşedinte poate să anunţe orice prin purtătorul său de cuvânt, pentru că de aceea există un purtător de cuvât”, a afirmat Marton Arpad.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici