Mazăre spune că dacă ICCJ menţine cercetarea sa în libertate, de Înviere va merge în Henri Coandă

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spune că miercuri va merge la DNA pentru audieri, iar vineri va fi la instanţa supremă pentru a afla dacă rămâne sau nu în libertate, susţinând că dacă va fi menţinută decizia de a fi cercetat sub control judiciar, de Înviere se va afla în campusul "Henri Coandă".

698 afişări
Imaginea articolului Mazăre spune că dacă ICCJ menţine cercetarea sa în libertate, de Înviere va merge în Henri Coandă

Radu Mazare (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Primarul Radu Mazăre s-a prezentat marţi, în jurul prânzului, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, aceasta fiind una dintre condiţiile eliberării sub control judiciar.

"Am venit la Poliţie conform programului pe care l-am stabilit. Am întârziat puţin, un sfert de oră, sper să nu mă certe poliţistul, iar mâine (n.r. - miercuri) la ora 10.00 dimineaţă mă prezint la DNA pentru că se poate şi... Dacă sunt convocat întotdeauna m-am prezentat, asta o să fac mâine la 10.00. La Bucureşti", a afirmat Radu Mazăre, la intrarea în sediul Poliţiei Judeţene Constanţa.

El a spus că, din punctul său de vedere, este "un semn" că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca în Vinerea Mare recursul procurorilor DNA la decizia de a fi cercetat în libertate sub control judiciar, susţinând că dacă va fi menţinută decizia de a fi cercetat sub control judiciar, de Înviere va merge în campusul social "Henri Coandă".

"Urmează să fiu judecat în Vinerea Mare pentru că am făcut case pentru oamenii ăştia. Dacă asta mi-a fost dat să pătimesc, asta o să trag. Cred că e un semn. (...) Dacă Dumnezeu o să vrea, atunci am să merg la Înviere, unde am fost şi anul trecut, în cartierul pentru săraci, la biserică. Cartierul pentru care sunt acuzat", a explicat Mazăre.

Mazăre a intrat apoi în sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, unde a stat aproximativ cinci minute, la ieşire spunând râzând că a fost o vizită mai scurtă decât cea din arest, iar cu acest prilej a primit şi citaţia pentru vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Mai scurtă vizita decât aia din arest. Mi-au dat şi citaţia pentru Vinerea Mare, adică la Înalta Curte. Nu mă mai puneţi să comentez pe dosar pentru că mi-e frică întrucât a rămas în Codul Penal faptul că dacă dai declaraţii influenţezi Justiţia. De-asta nici nu am fost la emisiune eu, în schimb a ieşit Băsescu la emisiune să o ameninţe pe doamna Firea şi să spună despre mine că sunt corupt şi mafiot", a declarat Radu Mazăre.

El a menţionat că vineri se va judeca doar recursul DNA la decizia de a fi cercetat în libertate şi că nu a contestat interdicţia de a părăsi ţara.

"Avocaţii mei nu au făcut recurs, recursul este făcut doar de DNA. Ulterior pentru trei săptămâni, o lună, o să se discute şi această interdicţie, dar oricum vine vara şi avem treabă", a mai spus primarul Constanţei.

El a precizat că nu se mai prezintă firme la licitaţiile organizate de către Primăria Constanţa, susţinând că a fost o societate care s-a retras după câştigarea licitaţiei.

"Din păcate avem o situaţie, ieri m-au informat viceprimarii, nu se mai prezintă oamenii la licitaţii la Primărie. Am avut licitaţia pentru flori, nu s-a prezentat nimeni, cel care a câştigat licitaţia de a livra puii s-a retras, la cartier s-a restras şi mai avem încă una unde nu s-a prezentat nimeni, pentru mici de 1 Mai. De ce credeţi? Normal intră în interceptări, la fel ca investitorii israelieni, ăia erau interceptaţi independent de mine, ştiţi povestea, din 2009, 2010, 2011. Să vedem", a precizat Mazăre.

Radu Mazăre s-a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă condiţiile eliberării sub control judiciar, el urmând să meargă săptămânal la Poliţie şi neputând să părăsească ţara.

"Am stabilit, împreună cu lucrătorii de poliţie, programul pe care să-l respect. Am decis ca, în acord cu reglementările pe care le au, să mă prezint la Poliţie o dată pe săptămână, marţea, la ora 12.00. Dacă nu pot să mă prezint marţi, atunci iau legătura telefonic. Şi nu pot să părăsesc ţara. Alte interdicţii n-am", declara atunci Radu Mazăre.

Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost eliberaţi din arestul Poliţiei Capitalei în 9 aprilie, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar, decizia ICCJ nefiind definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici