Mesajul lui Ion Iliescu la moartea Regelui Mihai

Fostul şef de stat Ion Iliescu a precizat, marţi, că prin dispariţia Regelui Mihai se încheie cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, el apreciind că fostul suveran şi-a făcut datoria cu onoare şi a luat decizii determinante pentru România, în condiţii dintre cele mai dificile.

6203 afișări
Imaginea articolului Mesajul lui Ion Iliescu la moartea Regelui Mihai

Mesajul lui Ion Iliescu la moartea regelui Mihai: Şi-a făcut datoria cu onoare; a luat decizii determinante pentru România

„Am aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a fostului suveran al României, Mihai I. Viaţa sa, într-un secol agitat, plin de violenţe şi de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici uşoară. Şi-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul ţării, în condiţii dintre cele mai dificile”, a scris Iliescu pe blogul său.

El a arătat că Regele Mihai a dovedit un exemplar patriotism în anii grei ai exilului şi că, revenit în ţară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri şi momente dificile şi a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană şi euroatlantică, fiind un exemplu de responsabilitate politică şi civică.

TITLURILE ZILEI

„În august 2004, în cadrul manifestărilor dedicate evenimentelor dramatice de la 23 august 1944, la care a participat şi Regele Mihai, spuneam: «Dacă vom judeca fără patimă şi cu obiectivitate faptele istorice, dacă nu vom mai folosi istoria ca instrument al luptei politice, vom putea cădea de acord asupra adevăratei semnificaţii a evenimentului de la 23 august 1944: aceea de act de salvare naţională. Decizia curajoasă de la 23 august 1944, de arestare a mareşalului Antonescu şi de întoarcere a armelor împotriva Axei, alături de Naţiunile Unite, s-a impus ca urmare a agravării situaţiei de pe front, fiind singura decizie posibilă, în condiţiile date, pentru a asigura supravieţuirea Armatei Române şi continuitatea statului român». Păstrez amintirea discuţiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât şi la Bucureşti”, a arătat Iliescu.

El a adăugat că relaţia sa cu Regele Mihai „nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziţiei”.

„Relaţia noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziţiei. Raţiunea şi sensul servirii interesului public, indiferent de poziţia în care ne aflam, au fost mai puternice, şi, împreună, am reuşit să transmitem către partenerii noştri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunităţii europene. Prin dispariţia Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al ţării noastre în Europa şi în lumea contemporană. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a adăugat Iliescu.

Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.

Marţi seara, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă. Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici