Lideri PSD, despre congres | Dăncilă (PSD): Face bine sănătăţii partidului. Congresul nu îl schimbă pe Dragnea/ Mihai Chirica: PSD să facă o mişcare inteligentă şi să schimbe conducerea - Mediafax

Video Lideri PSD, despre congres | Dăncilă (PSD): Face bine sănătăţii partidului. Congresul nu îl schimbă pe Dragnea/ Mihai Chirica: PSD să facă o mişcare inteligentă şi să schimbe conducerea

Viorica Dăncilă, europarlamentar PSD, a declarat luni, înainte de şedinţa Consiliului Executiv al PSD, că un congres ar face bine sănătăţii partidului, însă zvonurile apărute că în cadrul acestuia va fi schimbat Liviu Dragnea sunt total greşite, deoarece liderul PSD a fost ales de toţi membri. Mihai Chirica, primarul oraşului Iaşi şi membru PSD, a declarat luni, pentru RFI, că Partidul Social Democrat are nevoie de un Congres şi să facă o mişcare inteligentă prin schimbarea conducerii formaţiunii.

939 afişări

"Un congres face bine sănătăţii partidului. Vom vedea şi ce vrem să discutăm în cadrul unui congres", a afirmat Viorica Dăncilă, europarlamentar PSD, înainte de şedinţa CEx al PSD.

Chestionată cu privire la zvonurile din ultima perioadă, potrivit cărora se încearcă înlăturarea lui Liviu Dragnea, Dăncilă a negat categoric. "Liviu Dragnea a fost ales de toţi membri partidului din ţară, nu poate fi înlăturat printr-un congres pentru că nu dă voie statutul. Nu se pune problema înlăturării lui Liviu Dragnea. Preşedintele PSD nu este funcţionar public. El nu poate fi schimbat decât aşa cum a fost numit (...) Nu cred că partidul este împărţit în tabere. Eu sunt membru de partid şi nu fac parte din nicio tabără", a spus Viorica Dăncilă.

Aceasta a mai spus că nu crede nici în remanierea premierului Tudose. "Au fost declaraţii care au vrut să ducă pe o pistă greşită. Eu sunt mulţumită de rezultatele Guvernului. 90% din ceea ce ne-am propus a fost îndeplinit".

Întrebată dacă se va decide o restructurare a Guvernului, Dăncilă a afirmat că aşteaptă să vadă argumentele pro şi contra. Cât priveşte candidatul la prezidenţiale şi dacă acesta ar putea fi Gabriela Firea, europarlamentarul PSD a afirmat: "O admir pe Gabriela Firea. Sunt convinsă că această decizie se ia în congres, nu pot să mă antepronunţ. Cred că marea majoritate va susţine să fie un membru PSD la prezidenţiale".

Mihai Chirica e de părere că la Comitetul Executiv Naţional al PSD de luni ar trebui să facă un bilanţ şi „de ce nu, cred că ar trebui să se aducă în discuţie din ce în ce mai devreme, dacă se poate spune aşa, care este viitorul acestui partid şi dacă el mai poate continua pe structura de conducere pe care o are astăzi”.

„Având în vedere ceea ce se întâmplă cu marea masă a românilor faţă de încrederea pe care o acordă Parlamentului şi Guvernului, ştiut fiind faptul că ambele structuri democratice se confundă în momentul de faţă cu partidul majoritar, structura majoritară, PSD+ALDE, sigur, ar trebui să îngrijoreze foarte mult şi PSD ca cel mai mare partid al României în momentul de faţă să facă o mişcare dacă putem spune şi inteligentă şi să schimbe conducerea, astfel încât să poată recupera paşii pierduţi în 2017”, spune primarul Iaşiului, citat de RFI.

Întrebat cine ar putea să vină în locul actualei conduceri a PSD, Mihai Chirica a afirmat: „Există oameni competenţi în partid şi cu vizibilitate, care ar putea să reclădească structura de conducere a PSD, grav afectată, spunem noi. Se vede foarte clar că s-a fracturat cel puţin în două tabere în ceea ce priveşte decizia politică a acestui mare partid din care fac şi eu parte”.

Mai mult, edilul din Iaşi consideră că e nevoie de un congres extraordinar, "care să urmărească statutul partidului, din viziunea membrului de partid şi nu a liderului unic, pentru că dacă se abandonează în continuare forţa membrului de partid, sub auspiciile unei conduceri unilaterale, a unui lider maximum, cu siguranţă Congresul extraordinar nu ar face decât să întărească drumul greşit pe care ne aflăm astăzi şi nu să-l reformeze".

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici