Mihai Fifor a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al PSD cu unanimitate de voturi/ Cum va fi structurat organismul de partid - Mediafax

Mihai Fifor a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al PSD cu unanimitate de voturi/ Cum va fi structurat organismul de partid

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a fost ales, duminică, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. El a fost ales cu unanimitate de voturi.

689 afişări

Imaginea articolului Mihai Fifor a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al PSD cu unanimitate de voturi/ Cum va fi structurat organismul de partid

Mihai Fifor a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al PSD cu unanimitate de voturi

Pe 19 noiembrie, preşedintele social-democrat Liviu Dragnea a anunţat că a CEx al partidului a votat ca Mihai Fifor să fie preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD.

"L-am propus pe Mihai Fifor ca preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD, având speranţa că va organiza foarte rapid departamentele partidului. În oglindă cu fiecare minister va fi un departament care va furniza informaţii, propunere, sprijin şi va face informări periodice către premier", a afirmat Dragnea.

La rândul său, Mihai Fifor a explicat că vrea să se axeze pe revitalizarea departamentelor Consiliului Naţional al PSD, lucru pe care l-a comunicat şi lui Dragnea şi Dăncilă.

"Am discutat şi cu domnul Dragnea şi doamna premier şi am ajuns la concluzia că având în vedere perioada destul de complicată din ultima vreme, cred că voi avea un rol mai important la partid. Eu cred că a reuşi să revitalizăm departamentele Consiliului Naţional înseamnă un lucru important pentru partid. Aceasta a fost motivaţia mea", şi-a explicat Mihai Fifor demisia de la Ministerul Apărării.

Cum va fi structurat organismul

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Mihai Fifor a prezentat, duminică, departamentele CN, printre acestea regăsindu-se şi departamentul pentu muncă şi justiţie socială, cel pentru administraţie publică şi dezvoltare rurală, precum şi deparatamentul pentru revoluţionari şi eroi martiri.

„Departamentele de specialitate ale Consiliului Naţional al PSD.: departamentul pentu muncă şi justiţie socială, departamentul pentru educaţie naţională, departamentul pentru sănătate, departamentul pentru mediul de afaceri, departamentul pentur politici fiscale şi bugetare, departamentul pentru justiţie şi libertăţi cetăţeneşti, departamentul pentru agricultură şi dezvolare rurală, departamentul pentru mediu, departamentul pentru administraţie publică şi dezvoltare rurală, departamentul pentru infrastructură şi trasport, departamentul pentu politică externe, departamentul pentru afaceri europene, departamentul pentru apărare, departamentul pentru afaceri interne, departamentul pentu cultură şi identitate naţională , departamentul pentru tineret şi sport , departamentul pentu românii de pretutinideni, departamentul pentru comunicaţii şi societate informaţională, departamentul pentru economie, departamentul pentru ape şi păduri, departamentul pentru energie, departamentul pentru ape şi păduri, departamentul pentru fonduri europene şi departamentul pentru revoluţionari şi eroi martiri.”, a spus Mihai Fifor, la şedinţa CN PSD.

Consiliul Naţional al PSD va avea 25 de departamente de specialitate.
 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CN AL PSD ,
FIFOR ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.