Mihnea Motoc, propus ambasador la Londra, Luminiţa Odobescu la UE, Bogdan Mazuru în Austria

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, joi, 14 propuneri privind numirea unor ambasadori, printre care Mihnea Motoc în Marea Britanie, Bogdan Mazuru, rechemat din Franţa, în Austria, iar Luminiţa Odobescu îi va succeda lui Motoc în postul de Reprezentant permanent la Uniunea Europeană.

1409 afişări
Imaginea articolului Mihnea Motoc, propus ambasador la Londra, Luminiţa Odobescu la UE, Bogdan Mazuru în Austria

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat 14 propuneri privind numirea unor ambasadori (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Mihnea Ioan Motoc (49 de ani) a fost rechemat din postul de Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană şi a fost propus, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ambasador în Marea Britanie şi Irlanda de Nord.

Diplomatul Motoc era ambasador pe lângă UE din aprilie 2008.

În perioada 2003-2008, a fost Reprezentant permanent al României pe lângă ONU, iar între 1999 şi 2001 a fost ambasador în Olanda.

Anterior a deţinut diverse funcţii în cadrul Ministerului de Externe.

Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, Mihnea Motoc are un master în Drept Internaţional Public şi Drept Comparat, la Universitatea George Washington (SUA) şi studii post-universitare în Drept Internaţional Public şi Privat, la Universitatea din Nisa (Franţa).

Bogdan Mazuru, rechemat din Franţa şi Principatul Monaco, a fost propus ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Austria, de unde a fost rechemată Silvia Davidoiu.

Diplomat de carieră Bogdan Mazuru a fost numit ambasador la Paris în 2010. Anterior a fost secretar de stat pentru afaceri europene în MAE, ambasador în Germania şi la NATO.

Luminiţa Teodora Odobescu, în prezent consilier al premierului Victor Ponta, îi va succeda lui Mihnea Motoc în funcţia de Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană.

Între februarie şi noiembrie 2012, Odobescu a fost secretar de stat în MAE.

Între iunie 2008 şi februarie 2012, Luminiţa Odobescu a îndeplinit funcţia de director general al Departamentului Uniunea Europeană din Ministerul Afacerilor Externe, fiind responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE şi a dialogului politic bilateral cu statele membre sau în curs de aderare la UE, AELS şi Turcia.

Adrian Cosmin Vieriţă a fost propus pentru a fi Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva, post din care a fost rechemată Maria Ciobanu.

Vieriţă a mai fost ambasador în SUA şi Irlanda.

Pentru postul de ambasador în Argentina şi Paraguay a fost propusă Carmen Liliana Podgorean, în prezent director general în cadrul MAE.

Ea este căsătorită cu Radu Podgorean, secretar de stat în cadrul Ministerului de Externe.

Pentru Regatul Arabiei Saudite a fost propus Mihai Constantin Coman, iar pentru Norvegia Adrian Davidoiu.

Constantin Mihail Grigorie (65 de ani) ar urma să fie numit ambasador în Cehia, de unde a fost rechemată Daniela Grigore Gâtman.

Între 1995-1999 a fost ambasador în Italia, apoi în Bulgaria (1999-2003), Turcia (2004-2008) şi Rusia (2008-2013).

Viorel Moşanu, în prezent ministru-consilier la Ambasada României din Ucraina, este propunerea pentru postul de ambasador în Belarus, Adrian Davidoiu, director general în MAE, pentru Norvegia.

Totodată, Răduţa Matache a fost rechemată din Suedia, iar Simona Miculescu, din postul de Reprezentant permanent la ONU, New York.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici