Ministerul Justiţiei: România a propus 10 procurori delegaţi la Parchetul European

  • Ministerul Justiţiei a anunţat că România a propus un număr de 10 procurori delegaţi la Parchetul European.
  • Potrivit oficialilor români, procedura de stabilire a numărului de procurori este încă în desfăşurare.
  • Procedura de stabilire a numărului de procurori români delegaţi la Parchetul European (EPPO) a fost iniţiată încă de la sfârşitul anului 2019 şi este încă în derulare.
289 afişări
Imaginea articolului Ministerul Justiţiei: România a propus 10 procurori delegaţi la Parchetul European

Foto: Hepta

Ministerul Justiţiei a anunţat miercuri că România a propus un număr de 10 procurori delegaţi la Parchetul European, ceea ce situează ţara noastră pe locul 5 printre statele membre. Potrivit oficialilor români, procedura de stabilire a numărului de procurori este încă în desfăşurare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, procedura de stabilire a numărului de procurori români delegaţi la Parchetul European (EPPO) a fost iniţiată încă de la sfârşitul anului 2019 şi este încă în derulare.

Procedura de stabilire a numărului de procurori presupune un dialog între fiecare autoritate naţională competentă din fiecare Stat Membru UE şi PSE.

Procedura este încă în curs de desfăşurare atât între Ministerul Justiţiei din România şi PSE, cât şi între alte ministere de Justiţie din alte state membre şi PSE. Informaţiile şi afirmaţiile vehiculate public conform cărora România ar bloca procesul de stabilire a numărului de procurori europeni nu au suport în situaţia reală din teren”, se arată în comunicat.

Ministerul Justiţiei a propus un număr de 10 procurori şi 20 de specialişti de suport (poliţişti, personal auxiliar etc.) după consultări atât cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

Orientativ, ca număr de procurori delegaţi, în raport cu cifrele neoficiale şi nedefinitive vehiculate până la această oră (procesul de consultări fiind în curs, nedefinitivat), România se plasează pe locul 5, cu un număr de 10 procurori, majoritatea statelor propunând 1-2 procurori, cu excepţia a 6-8 state, între care şi România, care propun un număr de 5, 10, 11, 14 şi respectiv 20 de procurori (2 state)”, mai precizează Ministerul Justiţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici