Ministrul Bogdan Trif, despre ameninţarea patronilor hotelurilor cu greva fiscală: Cererea lor e îndreptăţită

Solicitarea hotelierilor de pe litoral, de eliminare a câinilor vagabonzi din staţiuni, este „îndreptăţită”, consideră ministrul Turismului, Bogdan Trif, care spune că autorităţile publice trebuie să-şi facă treaba.

253 afișări
Imaginea articolului Ministrul Bogdan Trif, despre ameninţarea patronilor hotelurilor cu greva fiscală: Cererea lor e îndreptăţită

Ministrul Bogdan Trif, despre ameninţarea patronilor hotelurilor cu greva fiscală: Cererea lor e îndreptăţită

Prezent, vineri, într-un control în staţiunile de pe litoralul românesc, Bogdan Trif a fost întrebat despre intenţia hotelierilor de la malul mării care au ameninţat că vor refuza să mai plătească taxele locale dacă primăriile nu strâng toţi câinii vagabonzi din staţiuni.

„Este îndreptăţită solicitarea lor şi toate autorităţile care au atribuţii în sensul de a limita apariţia câinilor, eventual chiar de a elimina apariţia câinilor în spaţiile publice, a câinilor vagabonzi, trebuie să îşi facă treaba obligatoriu. Nu poţi să ai o staţiune civilizată dacă sunt haite de câini lângă tomberoane sau chiar printre turişti. Este normal să invoci aceste lucruri şi este normal că autorităţile publice locale să îşi facă treaba”, a declarat ministrul Turismului.

TITLURILE ZILEI

Potrivit acestuia, ministerul a făcut „tot ce ţinea de el”, iar condiţiile ar trebui să se regăsească în confortul turiştilor: „Ne dorim o staţiune, aici, pe malul mării, exact ca şi dincolo, unde sunt resorturi care pot fi date exemplu. Trebuie să recuperăm timpul pierdut şi să facem investiţii. Tot ce a ţinut de Ministerul Turismului, am făcut. Şi mă refer aici pe măsuri fiscale, aveam cea mai mică fiscalitate. Acum aceşti bani trebuie să se regăsească şi în confortul turiştilor pentru că, într-adevăr, am relaxat aceste măsuri fiscale. Dar aşteptăm ca şi condiţiile să se îmbunătăţească astfel încât turiştii să fie mulţumiţi”.

Patronii hotelurilor şi restaurantelor de pe litoral au ameninţat că nu mai plătesc taxele locale, dacă, până luni, primăriile nu strâng toţi câinii fără stăpân din staţiuni. Din estimările patronatelor din turism, în acest început de sezon umblă liberi pe litoral mai mult de 5.000 de câini vagabonzi.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că pe litoralul românesc umblă liberi mii de câini vagabonzi, care periclitează siguranţa turiştilor, şi pe care primăriile ar trebui să îi mute în adăposturi special amenajate.

„Dacă până luni mai există în vreo staţiune de pe litoral un singur câine vagabond şi dacă primăriile nu intervin de urgenţă ca să-i ia din locurile în care se relaxează turiştii, noi, operatorii de hoteluri şi restaurante, suntem hotărâţi să nu mai plătim taxele locale. Au apus vremurile în care tăceam şi în care autorităţile locale făceau ce voiau ele", spunea Mohammad Murad.

În comunicatul remis presei, preşedintele FPTR afirmă că hotelierii de pe litoral plătesc, anual, la stat, zeci de mii de euro sau chiar mai mult pe unitate, şi nu primesc în schimb nimic, „nici măcar condiţiile minime de siguranţă şi curăţenie” de care beneficiază concurenţii din străinătate.

„O singură întâmplare nefericită cauzată de un astfel de câine poate strica imaginea întregului litoral unde, în fiecare an, se investesc zeci de milioane de euro în noi unităţi de cazare şi în renovarea celor vechi. Ca să strângă aceşti câini, firmele private ne cer în jur de 100 de euro de animal, dar nu e treaba noastră să ne ocupăm cu aşa ceva, ci obligaţia autorităţilor locale cărora le plătim în fiecare an taxe", a adăugat preşedintele FPTR.

Recent, patronatele din turism au ameninţat că nu mai plătesc taxele dacă lucrările la autostradă se desfăşoară în plin sezon, îngreunând accesul turiştilor către mare, iar ministrul Transporturilor şi-a luat public angajamentul că va rezolva această problemă. „Ministrul Răzvan Cuc s-a şi ţinut de promisiune şi a deschis Autostrada A2 pe ambele sensuri, iar turiştii au putut circula fără probleme către mare. FPTR apreciază modul în care Ministrul Transporturilor şi-a asumat să rezolve această problemă”, se mai precizează în comunicatul FPTR.

Taguri:
trif,
hoteluri,
câini

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici