Ministrul Comunicaţiilor, despre strategia 5G: Stă la baza demersului de a lansa licitaţia pentru frecvenţele 5G

Ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu a afirmat, luni în plenul Camerei Deputaţilor, că strategia 5G este elementul principal ce stă la baza demersului ce ţine de autoritatea reglementatorului de a lansa licitaţia in procedură publică pentru frecvenţele 5G.

135 afișări
Imaginea articolului Ministrul Comunicaţiilor, despre strategia 5G: Stă la baza demersului de a lansa licitaţia pentru frecvenţele 5G

Petrescu, despre strategia 5G: Stă la baza demersului de a lansa licitaţia pentru frecvenţele 5G

"Aşadar , având în vedere impactul economic, social şi tehnologic, elaborarea şi promovarea hotărârii Guvernului, ce ţine de strategia 5G, a fost iniţiativa MCSI de aliniere a României la practica statelor europene avansate în acest domeniu. Strategia pentru 5G, a beneficiat de o largă dezbatere publică şi consens cu reglementatorul ANCOM, cu companiile Telekom, experţi în mediul academic, instituţii ale administraţiei publice, organizaţii de profil. Conţine proiecţiile sociale, financiare, tehnologie şi economice generate de impactul implementării noilor tehnologii", a declarat Alexandru Petrescu, în plenului de luni al Camera Deputaţilor.

TITLURILE ZILEI

Ministrul Comunicaţiilor a subliniat că Strategia 5G este elementul principal ce stă la baza demersului care ţine de autoritatea reglementatorului de a lansa licitaţia în procedură publică pentru frecvenţele 5G.

Pe 20 august, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după întâlnirea cu omologul său american Donald Trump, că, în cadrul vizitei sale de la Washington, a fost semnat un memorandum de înţelegere între guvernele României şi SUA referitor la tehnologia 5G.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că memorandumul între România şi SUA privind tehnologia 5G a fost semnat de către ambasadorul României la Washington George Maior şi ambasadorul SUA la Bucureşti. MAE nu a oferit însă detalii despre conţinutul şi prevederile documentului.

Ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu a fost chemat de PNL la „Ora Guvernului” în plenul Camerei Deputaţilor pentru a dezbate strategia reţelelor de tip 5G din România şi lipsa de transparenţă şi comunicare a instituţiei pe acest subiect.

Deputat PNL, către ministrul Comunicaţiilor: Din punctul de vedere al digitalizării, nu avem nimic

Deputatul PNL Pavel Popescu a declarat, la dezbaterile de luni, că Alexandru Petrescu susţine că a contribuit la strategia digitală a Europei, în timp ce România este pe ultimul loc la acest capitol, lucru înjositor pentru un ministru

"Domnule ministru, am văzut aici că aţi venit să invocaţi tehnicalităţi şi să vă ascundeţi în spatele unor tehnicalităţi, invocând şi expertiza dumneavoastră. Dacă e să vorbim despre expertiza dumneavoastră, aş aduce în faţă un singur nume: Poşta Română. Uitaţi-vă la Poşta Română şi vă veţi da seama de capacitatea de a manageria orice în această ţară. Aveţi acest obicei de a vorbi public despre micile dumneavoastră afaceri de familie politică, deghizate sub tot felul de titluri de proiecte menite de a revoluţiona e-guvernarea românească. O faceţi cu abilitate, navigând meandrele concretului prin minciuni", a declarat, luni, Pavel Popescu, secretar al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

"În tot acest timp, ce aţi făcut concret? Invocând că aţi condus strategia digitală a Europei, în condiţiile în care România, conform indicelui DESI (economiei şi societăţii digitale - n.r.) este pe ultimul loc în Europa, este cel mai înjositor act pentru un ministru din punct de vedere al expertizei pe care l-aţi putea face în acest Parlament. În această ţară, din punct de vedere al digitalizării, nu avem absolut nimic şi dvs aveţi curajul să veniţi la acest pupitru să le spuneţi românilor că veţi schimba Europa digitală? Cum? Tot ceea ce ne-aţi prezentat aici nu reprezintă decât rumeguş politic", a mai spus liberalul.

Taguri:
petrescu,
5g,
strategie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici