Ministrul justiţiei, Ana Birchall, întrevedere cu procurorul general al SUA, William Barr

Ministrul justiţiei, Ana Birchall, a avut, marţi, o întrevedere cu o delegaţie a Departamentului de Justiţie din Statele Unite ale Americii, condusă de Procurorul General al Statelor Unite ale Americii, William Barr, fiind discutate de teme de interes comun cu accent pe domeniul justiţiei.

259 afișări
Imaginea articolului Ministrul justiţiei, Ana Birchall, întrevedere cu procurorul general al SUA, William Barr

Ministrul justiţiei, Ana Birchall, întrevedere cu procurorul general al SUA, William Barr

"În principal, cooperarea cu SUA vizează fapte penale grave, care au o componentă transfrontalieră, domeniile cu potenţial infracţional fiind reprezentat în principal de: criminalitate informatică şi trafic de droguri, grup infracţional organizat, corupţie sub toate formele ei, spalare de bani precum şi alte fapte grave. Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate şi teme relevante de pe agenda europeană în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, remis marţi seqară MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

”România acordă o importanţă deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii (law enforcement) care alături de dimensiunea economică şi de securitate, constituie teme prioritare din perspectiva Parteneriatului Strategic România - SUA”, a declarat Ana Birchall.

Ministrul român de justiţiei a evidenţiat eforturile depuse de Preşedinţia română la Consiliul UE pentru avansarea unor dosare importante, precum cel referitor la accesul transfrontalier la probe electronice (e-evidence) şi cel privind combaterea diseminării în mediul online a conţinutului cu caracter terorist.

„România a exercitat mandatul la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind să fie un mediator onest. România este un partener solid, credibil şi de încredere al SUA în domeniul justiţiei şi se angajează să continue parteneriatul strategic cu partenerii americani, având ca obiectiv consolidarea şi dezvoltarea cooperării judiciare bilaterale în materie penală, în special în combaterea formelor cele mai grave ale criminalităţii. Ne exprimăm speranţa că aceste dosare vor fi continuate şi după finalizarea mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE ”, a completat Ana Birchall.

În calitate de stat membru al UE, România susţine demararea negocierilor pentru un acord între UE şi SUA privind obţinerea probelor electronice în cadrul cooperării judiciare în materie penală, în baza mandatului de negociere adoptat de Consiliu, la data 6 iunie 2019, în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii ministeriale UE-SUA în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, programată pentru data de 19 iunie 2019, la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici