Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene, declaraţie despre cât de pregătită este România pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind în grafic. Negrescu a mai spus că banii europeni trebuie să fie o prioritate pentru ţara noastră.

1637 afişări
Imaginea articolului Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene, declaraţie despre cât de pregătită este România pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene, declaraţie despre cât de pregătită este România pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că, recent, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a criticat Guvernul pe tema atragerii de fonduri europene, Victor Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene, a afirmat că aceşti bani ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România.

“Eu cred că România şi Comisia Europeană trebuie să lucreze împreună în ceea ce priveşte atragerea banilor europeni. Acest lucru trebuie să fie o prioritate pentru noi, o prioritate pentru ţară şi cred că aceste fonduri europene sunt compatibile şi cu resursele pe care le aducem din mediul privat. Trebuie să găsim soluţia de echilibru, cred că trebuie să trecem peste dispute, peste mize personale şi să ne concentrăm pe ceea ce este important pentru ţară. Mi-aş dori, într-adevăr, ca în acest sens colegii care se ocupă de atragerea fondurilor europene să prezinte aceste detalii opiniei publice. Ce probleme întâmpină, ce ar trebui să facă pe mai departe, să explice ce dificultăţi au întâmpinat şi să venim cu toţii cu soluţii constructive. Avem nevoie să nu pierdem aceşti bani europeni şi avem nevoie ca toată lumea să se implice în aşa fel încât resursele europene să vină la noi în ţară şi să poată fi accesate de potenţialii beneficiari”, a declarat Victor Negrescu.

De asemenea, fostul ministru al Afacerilor Europene a precizat, întrebat dacă România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, că toate elementele sunt în grafic.

“România este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, toate elementele sunt în grafic. Eu am predat lucrurile aş zice aproape finalizate, chiar finalizate în mare parte şi spun aceste lucruri pentru că mă refer aici atât la dimensiunea politică, cât şi la dimensiunea logistică. Pe partea politică, chiar la ultima şedinţă de Guvern la care am participat, am aprobat planul nostru de lucru, priorităţile noastre, documentul strategic al tuturor preşedinţiilor şi am predat practic toate lucrurile organizate în acest sens, inclusiv discuţiile la nivel de trio, alături de Finlanda şi Croaţia. Pe partea logistică, avem locaţiile, avem traseele, avem manualul de identitate, avem logo-ul preşedinţiei, avem toate elementele clar definite. Eu am văzut şi o serie de declaraţii care spun acelaşi lucru.

În primul rând, am remarcat reprezentanţii executivului şi partidelor de guvernământ, care au spus foarte clar că România este pregătită şi în 6 noiembrie, chiar înainte să-mi pun mandatul la dispoziţia primului ministru, preşedintele României a spus că România se pregăteşte pentru o preşedinţie rezonabilă. Practic, în acel moment toată lumea era de acord că suntem pregătiţi pentru această perioadă extrem de importantă pentru ţara noastră”, a declarat fostul ministru al Afacerilor Europene.

Victor Negrescu, care este şi preşedinte al PES Activists România, s-a aflat, vineri, la Timişoara, pentru a participa la conferinţa “Democraţia europeană”, ce are scopul de a informa cetăţenii cu privire la viitoarele alegeri europarlamentare.

Victor Negrescu a demisionat, în urmă cu opt zile, din funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici