Nume de politicieni, în arhiva SIPA. Băsescu: Cer ministrului Justiţiei confirmarea că dosarul există

Traian Băsescu îi solicită ministrului Justiţiei să confirme existenţa unui dosar pe numele său în arhiva SIPA, cererea venind după ce jurnaliştii EVZ au scris că în arhivă au fost conţinute note despre Traian Băsescu, Adrian Năstase, Victor Ponta şi Monica Macovei, până în anul 2005.

1508 afișări
Imaginea articolului Nume de politicieni, în arhiva SIPA. Băsescu: Cer ministrului Justiţiei confirmarea că dosarul există

Nume de politicieni, în arhiva SIPA. Băsescu: Cer ministrului Justiţiei confirmarea că dosarul există

Potrivit EVZ, în arhiva SIPA ar fi existat note depre cel puţin patru oameni politici, respectiv Traian Băsescu, Adrian Năstase, Victor Ponta şi Monica Macovei. Aceste informaţii ar fi fost conţinute în arhiva SIPA până în anul 2005 şi apăreau fie sub formă de note-sinteză, fie sub formă de note informative ca urmare a informaţiilor culese din mdiul penitenciar sau prin reţeaua de informatori.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, i-a solicitat public ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să confirme sau nu existenţa acestor informaţii despre el în arhiva SIPA.

TITLURILE ZILEI

"Am luat notă de informaţia făcută publică de "Evenimentul Zilei" precum că, în arhiva SIPA s-ar afla un dosar vizând persoana mea. În consecinţă, solicit Ministrului justiţiei următoarele :

1. Confirmarea dacă acest dosar există ;

2. Dacă se confirmă existenţa unui dosar pe numele Traian Băsescu, cer ca dosarul să fie desecretizat şi făcut public, indiferent care este conţinutul acestuia", a scris, vineri, Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem în dosarul privind arhiva SIPA, fiind investigate fapte de deţinere, fără drept, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă, cercetările fiind demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici