Oamenii politici, OMAGIU la moartea lui Cristian Ţopescu | Iohannis, despre Ţopescu: Vocea sa inconfundabilă a emoţionat o ţară întreagă/ Dragnea: Ne-a spus povestea celor mai frumoase momente din sport

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe după decesul lui Cristian Ţopescu, spunând că "vocea sa inconfundabilă" a făcut pe toată lumea să creadă că este părtaşă "la performanţele sportivilor noştri".

796 afișări
Imaginea articolului Oamenii politici, OMAGIU la moartea lui Cristian Ţopescu | Iohannis, despre Ţopescu: Vocea sa inconfundabilă a emoţionat o ţară întreagă/ Dragnea: Ne-a spus povestea celor mai frumoase momente din sport

Oamenii politici, OMAGIU la moartea lui Cristian Ţopescu | Ludovic Orban: O mare personalitate a României

"Ne despărţim astăzi de cel care şi-a dedicat talentul şi priceperea sportului românesc, Cristian Ţopescu. Vocea sa inconfundabilă, care a emoţionat o ţară întreagă, ne-a făcut pe toţi să simţim că suntem părtaşi la performanţele sportivilor noştri. Dumnezeu să-l odihnească!", este mesajul preşedintelui Klaus Iohannis pe Facebook.

Ludovic Orban: A fost o mare personalitate 

Preşedintele PNL Ludovic Orban şi-a manifestat regretul după decesul lui Cristian Ţopescu, ce a fost şi parlamentar din partea PNL în anul 2008.

TITLURILE ZILEI

“Regret profund şi sunt îndurerat de această veste. Domnul Ţopescu a fost o mare personalitate a României, a fost un om apropiat de noi, a fost senator al PNL şi regret profund dispariţia sa neaşteptat. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat Ludovic Orban, preşedinte PNL.

Băsescu: Generaţia mea îl aşează pe Ţopescu alături de momentele de glorie şi de marile victorii

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe la decesul fostului comentator sportiv Cristian Ţopescu, precizând că generaţia sa îl aşează pe acesta "alături de momentele de glorie şi de marile victorii ale sportului românesc".

"Drum bun Om Bun. Handbal, gimnastică, fotbal, canotaj, volei, atletism, echitaţie, olimpiade, campionate mondiale, cupe europene, toate marile victorii sportive ale românilor au fost însoţite de comentariile inegalabile şi vocea inconfundabilă a lui Cristian Ţopescu . Generaţia mea îl aşează pe Cristian Ţopescu alături de momentele de glorie şi de marile victorii ale sportului românesc . Drum bun către stele Om Bun", a scris fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit, marţi, la vârsta de 81 de ani. El a fost adus de urgenţă, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cauzate de diabet, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare.

Cristian Ţopescu avea 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Fifor: Nu putem uita comentariile sale la evoluţia Nadiei Comăneci

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe la moartea fostului comentator sportiv Cristian Ţopescu, precizând că nimeni nu va putea uita comentariile acestuia la evoluţia Nadiei Comăneci sau la titlurile olimpice ale lui Ivan Patzaichin.

"Cristian Ţopescu a părăsit stadionul vieţii. Un om memorabil, cu o familie frumoasă şi un adevărat profesionist. Nu putem uita comentariile sale la evoluţia Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, finalele de Cupa Davis între România şi SUA, titlurile olimpice ale lui Ivan Patzaichin la Moscova în 1980 şi multe alte momente excepţionale din istoria sportului românesc. General de brigadă în rezervă, a fost tot timpul alături de Armata României, devotat ţării sale. Dumnezeu să Te odihnească, Maestre!", a scris ministrul Apărării, pe pagina sa de Facebook.

Dragnea, despre Cristian Ţopescu: Ne-a spus povestea celor mai frumoase momente din sport

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe după decesul lui Cristian Ţopescu, precizând că vocea fostului comentator a spus povestea celor mai "frumoase momente din istoria sportului românesc".

"Vocea care ne-a făcut cunoscute cele mai importante competiţii sportive din lume, vocea care ne-a spus povestea celor mai frumoase momente din istoria sportului românesc - vocea aceasta acum s-a stins. Domnul Cristian Ţopescu ne-a părăsit astăzi. Odihnească-se în pace!", a scris Liviu Dragnea pe pagina de Facebook.

PNL: A fost o onoare pentru noi să-l avem coleg în partid pe senatorul Cristian Ţopescu

Partidul Naţional Liberal a trasnmis, marţi, un mesaj de condoleanţe după decesul lui Cristian Ţopescu, fostul comentator sportiv fiind ales senator PNL în 2008. "A fost o onoare pentru noi să-l avem coleg", au transmis liberalii. 

"A fost o onoare pentru noi să-l avem coleg în Partidul Naţional Liberal pe senatorul Cristian Ţopescu, a cărui amintire continuă să fie un reper pentru generaţiile tinere. Cei care l-au cunoscut au descoperit un om bun, cald, generos şi loial principiilor şi valorilor olimpice", a transmis PNL într-un comunicat de presă.

PNL evocă şi momentele din istoria sportului românesc care rămân "asociate pentru totdeauna cu emoţia transmisă prin comentariile sale inconfundabile".

"Vocea liberă a sportului românesc, iubită de milioane de telespectatori în vremuri întunecate pentru ţară şi în momente glorioase pentru eroii noştri sportivi, a marcat generaţii întregi de români promovând valorile fairplay-ului, onoarei şi patriotismului", se mai arată în comunicat.

Firea: S-a retras definitiv generalul Ţopescu, comandantul suprem al „armatei” de ziarişti sportivi

Primarul general al Capitalei a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe la moartea fostului comentator sportiv Cristian Ţopescu, Gabriela Firea precizând că e mândră că i-a înmânat titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului.

"S-a retras definitiv, la doar 81 de ani, generalul de brigadă în retragere Cristian Ţopescu, comandantul suprem şi onorific al „armatei” de ziarişti sportivi români, comentatorul legendar care a fost contemporan şi „on air” cu toate legendele sportului românesc din ultima jumătate de veac. Chiar dacă nu mai profesa gazetăria de ceva vreme, a continuat să inspire generaţiile de reporteri şi comentatori care i-au urmat, rămânând, până acum dar şi în continuare, un reper absolut al profesiei. În ce mă priveşte, sunt mândră că i-am fost colegă, la începuturile carierei mele în televiziune şi, mai ales, că i-am înmânat, în calitate de Primar General, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. Condoleanţe familiei şi un gând bun pentru toţi cei care l-au iubit şi apreciat. Dumnezeu să-l aibă în pază!", a transmis primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici