Olguţa Vasilescu, despre decizia PSD de a rămâne la guvernare: Nu am votat nici pro, nici contra în CEx

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că nu a votat nici pro, nici contra în CEx privind decizia partidului de a rămâne la guvernare. Vicepreşedintele PSD a precizat că nu a ridicat deloc mâna când a venit vorba de acest punct al reuniunii social-democrate de luni.

1901 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu, despre decizia PSD de a rămâne la guvernare: Nu am votat nici pro, nici contra în CEx

Olguţa Vasilescu, despre decizia PSD de a rămâne la guvernare: Nu am votat nici pro, nici contra în CEx

„Comitetul Executiv PSD a decis azi ramanerea la guvernare, chiar daca ALDE ne-a lasat fara majoritate parlamentara. Judecand simplist, mi-as dori retragerea in opozitie: e comod, faci zilnic exercitii de dictie si filosofie, nu dai socoteala nimanui ca doar nu esti la putere si e suficient sa ii critici pe altii, ca sa nu mai vorbesc ca nu dai nici cu subsemnatul, caci stim cu totii ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita si, in plus, nu mai esti tinta vie”, a scris Lia Olguţa Vasilescu, luni seara, pe Facebook.

TITLURILE ZILEI

Aceasta a adăugat că le-a transmis unora dintre liderii de sindicat, îngrijoraţi că vor veni tăierile de salarii, că abia aşteaptă să intre în opoziţie şi să râdă de ei când o să îi vadă „cum dau din colţ în colt că pierd tot ce am dat noi”.

„Dupa ce am pierdut alegerile europarlamentare, le-am spus unor lideri de sindicat (deja ingrijorati ca vin taierile si recunoscand, in sfarsit, ca guvernarea PSD, cu bune si cu rele, le-a adus multe beneficii), ca abia astept, cand intram in opozitie, sa imi iau punga de popcorn, sa ma uit la tv si sa rad de ei cand o sa-i vad cum dau din colt in colt ca pierd tot ce am dat noi. Fiindca noi am dat maxim din cat se putea. Judecand politic, insa, mi-ar parea rau sa vad cum si-ar bate unii joc de toata munca noastra din ultimii ani. Pentru ca nu e nevoie sa faci vreun efort de imaginatie ca sa intelegi ca baietii astia care vor sa dea jos guvernul vor aplica strict reteta din 2010: dezbina toate categoriile sociale, fa-le sa se urasca intre ele si apoi arde-le la buzunar, fiindca, dezbinate fiind, nu o sa se sustina reciproc”, a completat Vasilescu.

Vicepreşedintele PSD a mai spus că „nu e nevoie sa faci vreun efort de imaginatie pentru ca ei ne anunta deja cum vor guverna. E suficient sa il asculti pe Florian Câţu, viitorul ministru de Finante din partea PNL sau pe Năsui, Prună, Caramitru jr si Goţiu, de la USR, care prezinta bucati din programul USR la care lucreaza. Va inchipuiti cam ce program de guvernare pot sa scoata si mai ales sa aplice unii ca ei..”.

Deputatul PSD a precizat că mai devreme sau mai târziu oricum PNL, USR vor veni la guvernare şi vor şterge toate lucrurile făcute de PSD, fie ele bune sau rele.

„Intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, ei vor veni la guvernare. Si vor sterge cu buretele tot ce am facut noi. Bun sau prost. Raman la parerea ca ceea ce am facut noi a tintit toate categoriile sociale, ca toate au avut beneficii, ca daca am fi avut in plus un leu l-am fi folosit si pe acela pentru cresterea veniturilor romanilor, dar si ca e dreptul romanilor sa aleaga cum vor sa fie mai departe... Pentru ca fiecare cum isi asterne asa doarme...”, a mai scris Olguţa Vasilescu.

Într-un post scriptum la postarea pe Facebook, ea a precizat că „azi nu am votat nici pro, nici contra in CEX. Nu am ridicat mana deloc. Pur si simplu inca oscilez intre omul politic si cel care ar vrea ca unii sa isi aminteasca, pe pielea lor, ce inseamna guvernarile de dreapta in Romania”.

ALDE a decis luni ieşirea de la guvernare şi o alianţă cu Pro România.

De cealaltă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat că social-democraţii au decis să rămână la guvernare şi cataloghează acţiunile ALDE drept o decizie de neînţeles. Şeful Executivului a mai spus că face propuneri de miniştri interimari, după retragerea miniştrilor ALDE.

Astfel, pentru aceste portofolii, Dăncilă a anunţat persoanele că vor fi propuşi următorii miniştri interimari: Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea vicepremier pentru relaţia cu Parlamentul.

Taguri:
vasilescu,
cex,
guvernare

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici