OPINIE | Generalul Ştefan Dănilă: Proiect de ţară sau demagogie oportunistă electorală?

Marea ştire a săptămânii este „proiectul de ţară”! Îi ştim deja titlul, „România educată”. Parcă am mai auzit de această idee. Deşi încă nu s-a prezentat public, mă voi antepronunţa, nu asupra conţinutului, evident, ci asupra ideii.

2218 afișări
Imaginea articolului OPINIE | Generalul Ştefan Dănilă: Proiect de ţară sau demagogie oportunistă electorală?

OPINIE | Generalul Ştefan Dănilă: Proiect de ţară sau demagogie oportunistă electorală?

Pentru că preşedintele nu are competenţe în domeniul educaţiei, conform legii.

De acord, poate fi un exemplu, se poate implica, fiind cetăţeanul cel mai reprezentativ. Ideea este generoasă şi necesitatea unei revoluţii (nu a unei reforme) în învăţământul românesc a fost prezentată şi accentuată de numeroşi înţelepţi români şi străini, care au evaluat cu rigurozitate problemele societăţii româneşti. Cea mai bună analiză mi s-a părut cea făcută de economistul şef al BNR, domnul Valentin Lazea. Aşadar, o idee care prinde!

TITLURILE ZILEI

A fost preluată de preşedinte. Foarte bine. A fost enunţată. Excelent. Dar ce poate efectiv să facă un preşedinte al României? Multe, dar nu poate revoluţiona, nici măcar reforma sistemul educaţional. Poate veni cu câteva idei, enunţuri, dar atât. Bineînţeles, limitele acţionale ale preşedintelui nu pot fi suplinite printr-un departament ce funcţionează la nivelul Administraţiei Prezidenţiale.

Un număr de angajaţi, pe poziţii destul de înalte, un alt minister al Educaţiei, dar care nu are nici o responsabilitate. Doar cea de a-i produce preşedintelui Marele proiect!

Oportunismul este evident, după ce timp de patru ani au fost mai importante vacanţele în Miami sau Maldive, vizitele de câte o săptămână în locuri pitoreşti, însoţit de doamna profesoară care a reuşit să se sacrifice de pe altarul educaţiei şi să fie alături Primului-ales. Totuşi, trebuie să recunosc, au fost făcute şi câteva sacrificii, pentru educaţie. Lungile drumuri săptămânale Bucureşti-Sibiu şi retur au avut un singur scop: menţinerea nivelului ridicat de educaţie al elevilor din Sibiu, foarte important pentru o posibilă finanţare a achiziţiei unui nou imobil.

În plină campanie electorală, după ce a declarat cu mai bine de un an înainte intenţia de candida din nou (de fapt, de a rămâne!) pentru prezidenţiale. Un semnal ferm dat tuturor instituţiilor pentru a se implica.

Astfel, vom primi mâine un excelent document, care va însuma munca unor minţi strălucite, care va avea efectul razelor gama asupra...

De ce? Pentru că în cei patru ani preşedintele a reuşit să antagonizeze instituţii şi cetăţeni, să dezarticuleze orice şansă de compromis viabil şi constructiv pentru România.

A reuşit, printr-un slogan prea des şi prea mult propagat, să îi înverşuneze pe cetăţenii oneşti împotriva corupţiei. Dar nu a reuşit nimic în ce priveşte eficientizarea şi îndreptarea justiţiei, a reuşit să transfere responsabilitatea guvernării pe umerii unor persoane interpuse, în timp ce adevăratul responsabil poate trage toate sforile fără nicio răspundere legală, a reuşit să corupă justiţia, astfel încât să se pronunţe pe speţele importante doar atunci când subiectul este propus pentru o funcţie în stat. A permis slăbirea tuturor serviciilor de informaţii prin asocierea lor în lupta politică, a compromis instituţia Preşedinţiei prin ieşirea în stradă la o manifestaţie anti-guvernamentală.

Aşadar, o idee deosebit de importantă, un proiect de care România are cu adevărat nevoie, compromise, din păcate, de la lansare, de către cel ce vrea să îl folosească doar ca platformă electorală. O demonstraţie evidentă şi sfidătoare a modului în care se pot folosi instituţiile şi angajaţii statului pentru a construi o campanie electorală.
Poate că ar putea fi un moment în care cineva să se sesizeze privind structura Administraţiei Prezidenţiale, respectarea atribuţiilor şi a domeniilor de competenţă, costurile şi cheltuielile justificate de la nivelul unei instituţii importante a statului român!

Totuşi, ce ar putea să facă Preşedintele? Ar putea să ofere „o şansă pentru România!” Pentru că după un an am descoperit că tot ce ar trebui să ne unească ne dezbină, hai să facem invers. Să recunoaştem că poate am fost sau suntem şi noi tot ce urâm şi ce condamnăm la celălalt. Să lăsăm piatra şi să întindem mâna unul către altul! Să facem efortul de a ne accepta unii pe alţii. Nu pentru mult. Doar până restabilim un nou început. În care toţi vom respecta regulile, indiferent ce am făcut până acum. Amnistie politică şi lustraţie, la ceas aniversar!

În care fiecare îşi face datoria cu responsabilitate, corectitudine, independent. Un nou început, după ce îngropăm fără reţineri trecutul. Un nou început pentru care cei care au vinovăţia evidentă în ochii celorlalţi şi ai propriei conştiinţe se dau la o parte, chiar dacă justiţia încă nu si-a spus cuvântul, deja întârziat. Un nou început cu un acord mai greu decât o fărâmă de buget, un acord pentru viitorul copiilor noştri, dar şi pentru prezentul nostru.

Al construcţiei cinstite, cu respectarea strictă a legii. Şi cu toate instituţiile la locul lor, puternice şi eficiente. Iar începutul acestui nou prezent poate veni dintr-un singur loc! Voi dezamăgi pe unii, dar nu din piaţă, oricare ar fi ea. Prezentul şi viitorul pot fi altfel, începând de aici, din sala prea mult goală, unde ar trebui să se întâlnească primii noştri aleşi!

Doamne, ocroteşte-i pe români!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici