Orban, atac la Dragnea: E ultimul care poate să devină un susţinător corect şi cinstit al acestui referendum

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că Liviu Dragnea nu ar trebui să se „bată în piept” că este familist şi niciun partid politic nu ar trebui să folosească referendumul pentru redefinirea familiei în interes politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

265 afișări
Imaginea articolului Orban, atac la Dragnea: E ultimul care poate să devină un susţinător corect şi cinstit al acestui referendum

Orban: Dragnea e ultimul care poate să devină un susţinător corect şi cinstit al acestui referendum

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul PNL Timiş, că va participa la referendumul pentru familie, precizând că este forma prin care cetăţenii pot decide direct asupra unor probleme importante ale societăţii.

„În ceea ce priveşte referendumul, am spus că particip la vot. Referendumul este forma cea mai profundă de democraţie care permite exercitarea directă a suveranităţii de către cetăţeni. Este forma prin care cetăţenii pot să decidă direct, şi nu prin reprezentanţi, asupra problemelor care sunt supuse deciziei cetăţenilor. În primul rând, respect democraţia şi mai ales respect dreptul cetăţenilor de a decide în probleme importante pentru societatea românească”, a afirmat preşedintele PNL.

TITLURILE ZILEI

De asemenea, Ludovic Orban a precizat că niciun partid politic nu ar fi trebuit să folosească referendumul pentru familie în interes politic sau electoral şi că Liviu Dragnea nu ar trebui să se bată „cu cărămida în piept că este mare familist”.

“Am spus că voi participa la vot, dar pe de altă parte, spre deosebire de alţi lideri politici, am refuzat să poziţionez politic partidul, să-l implic ca partid în acest referendum. Problema e o problemă de conştiinţă, care ţine de convingerile intime ale fiecărui om şi nu cred că vreun partid politic ar trebui să încerce să folosească acest referendum în interes politic sau electoral. Îmi pare rău că alţi lideri politici, fie sunt unii care se bat cu cărămida în piept că sunt mari familişti, gen Dragnea, care e ultimul care poate să devină un susţinător corect şi cinstit al acestui referendum, dar şi pe cealaltă parte, alţii care sunt susţinători ai boicotului. Fiecare încearcă să câştige capital politic electoral în mod ieftin, dintr-o chestiune în care nu ar trebui să se implice politic. Este o chestiune în care fiecare cetăţean, aşa cum îi dictează propria conştiinţă, educaţia şi felul lui de a fi poate să decidă şi să-şi exprime poziţia pe care o are”, a declarat Ludovic Orban.

Totodată, liderul PNL a afirmat că în organizarea referendumului pentru familie nu este vorba de costuri, ci de proceduri democratice care sunt înscrise în Constituţie.

„Nu e vorba de costuri, în momentul în care trei milioane de cetăţeni au iniţiat procedura de revizuire a Constituţiei, iar această iniţiativă a fost adoptată de Parlament, conform Constituţiei, pentru finalizarea iniţiativei este necesar referendumul. Aici nu e vorba de costuri, aici e vorba de proceduri democratice care sunt înscrise în Constituţia României şi care sunt normale şi fireşti pentru o democraţie”, a precizat Ludovic Orban.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici