REFERENDUM eşuat. Lider politic: Să iniţieze şi cei care vor parteneriat civil un referendum - Mediafax

REFERENDUM eşuat. Lider politic: Să iniţieze şi cei care vor parteneriat civil un referendum

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a propus ca cei care susţin parteneriatul civil să iniţieze un referendum, la fel ca cetăţenii care au susţinut redefinirea familiei, adăugând că în proiectul pe acest subiect care se discută în Parlament nu e nicio diferenţă între căsătorie şi parteneriatul civil.

1348 afişări

Imaginea articolului REFERENDUM eşuat. Lider politic: Să iniţieze şi cei care vor parteneriat civil un referendum

Orban: Să iniţieze şi cei care vor parteneriat civil un referendum

"Eu am următoarea idee. Cei care au susţinut familia şi definirea familiei ca şi căsătoria între un bărbat şi o femeie au iniţiat un referendum. Să iniţieze şi cei care vor parteneriat civil un referendum. Ca să nu spun că m-am uitat un pic pe textul acela (proiectul privind parteneriatul civil – n.r.) şi acolo după cum e definit e sub o altă formă de familie. Adică nu este absolut niciun fel de diferenţă decât că nu-i spune familie, îi spune parteneriat civil. nu-i spune căsătorie, îi spune parteneriat civil", a declarat Ludovic Orban, miercuri seară la B1 Tv.

 

În opinia preşedintelui PNL, persoanele de sex opus care optează pentru parteneriatul civil pun sub semnul întrebării instituţia căsătoriei şi a familie.

"Da, nu au dreptul să adopte copii pentru că parteneriatul civil este şi între persoane de sex opus şi între persoane de acelaşi sex. Aşa este trecut. Parteneriat civil între persoane de sex opus. De ce nu se căsătoresc? Acesta este un fel de a pune sub semnul întrebării instituţia căsătoriei şi a familiei. Dar intrăm acum în detalii. Vreau să văd proiectul de lege", a mai spus Orban.

Acesta a mai precizat că a citit pe scurt proiectul de lege pe acest subiect care a fost dezbătut zilele acestea de parlamentari şi organizaţiile neguvernamentale şi că nu vede mari diferenţe între căsătorie şi această parteneriatul civil.

"Am citit aşa pe scurt şi spune să te duci la ofiţerul de stare civilă, adică înregistrarea parteneriatului civil să fie făcută de ofiţerul de stare civilă. E practic aproape căsătorie, numai că îi spune altfel. Aici trebuie analizat cu mare seriozitate. Mi se pare din nou foarte ciudat, dar de altfel, Dragnea, dacă vă aduceţi aminte, cu vreo lună înainte de referendum a spus ceva despre parteneriatul civil. Că celor care susţin familia noi susţinem modificarea prin referendum şi pentru celelalte, ca să dea de toate pentru toţi, pentru că acesta e stilul PSD, dau de toate pentru toţi", a conchis liderul liberal.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, miercuri, la Parlament, că susţine parteneriatul civil, dar "nu mâine", pentru că "sunt nişte organizaţii non-guvernamentale care trebuie să-şi spună un punct de vedere şi în faţa grupurilor parlamentare", Liderul social-democrat a adăugat ironic "eventual facem referendum şi aici".

"Unde a fost discutat proiectul parteneriatului civil? Categoric îl susţin, dar nu mâine. Nu mai dau opinii personale, pentru că iar spuneţi că este un proiect al PSD. Aici, din câte ştiu, sunt nişte organizaţii non-guvernamentale care trebuie să-şi spună un punct de vedere şi în faţa grupurilor parlamentare. Eventual facem referendum şi aici", a declarat Dragnea, întrebat, miercuri la Parlament dacă susţine proiectul parteneriatului civil.

Deputatul PSD Florin Manole a anunţat, marţi, că proiectul de lege privind parteneriatul civil va reglementa viaţa familială pentru persoanele de acelaşi sex sau care nu sunt căsătorite, însă acestea nu vor putea să adopte copii.

Social-democratul a mai susţinut că "parteneriatul civil se va putea încheia la starea civilă". Întrebat cum se va putea "rupe" acest parteneriat civil, el a răspuns: "Există mai multe posibilităţi. O variantă este aceea a înţelegerii dintre părţi, sau poate fi denunţat de una dintre părţi, dar sunt chestiuni tehnice".

Acesta a anunţat că săptămâna viitoare va fi depus proiectul de lege privind parteneriatul civil, ca urmare a unei cereri iniţiate de CNCD.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ORBAN ,
PARTENERIAT CIVIL ,
REFERENDUM

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.