PNL anunţă moţiune simplă împotriva lui Şova. Ministrul Transporturilor, audiat marţi în Parlament

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii vor depune o moţiune simplă la Senat împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, acesta urmând să fie şi audiat marţi, de la ora 10.00, în şedinţa Comisiei de transporturi a Camerei Deputaţilor.

144 afişări
Imaginea articolului PNL anunţă moţiune simplă împotriva lui Şova. Ministrul Transporturilor, audiat marţi în Parlament

PNL anunţă moţiune simplă împotriva lui Şova. Ministrul Transporturilor, audiat marţi în Parlament

La audierea de marţi va veni şi Narcis Neaga, directorul general interimar al CNAIR.

"Comisia de transporturi a acceptat propunerea preşedintelui comisiei care reprezintă PNL, Lucian Bode, ca în cursul acestei săptămâni să îi audieze pe ministrul Transporturilor şi pe directorii principalelor companii - CFR şi CNAIR (Compania de administrare a infrastructurii rutiere - n.r.)", a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL care a avut loc luni la Parlament.

Printre motivelepentru care PNL va depune o moţiune simplă prin care să ceară demisia ministrului Transporturilor, se numără blocarea proiectelor de infrastructură şi nerespectarea termenelor cu privire la aplicarea Master Planului în domeniu.

"Am luat decizia de a depune o moţiune împotriva ministrului Transporturilor, la Senat, în cursul acestei săptămâni datorită unor motive evidente pentru toată lumea şi anume pentru blocarea tuturor proiectelor de infrastructură, incapacitatea de a absorbi fonduri europene pe Programul Operaţional Investiţii Mari, pentru nedemararea niciunui proiect nou cu finanţare europeană din cadrul Master Planului şi ignorarea completă, ieşirea din termene în ceea ce priveşte aplicarea Master Planului prin faptul că nu au demarat tronsoane de autostradă fundamentale, cum ar fi tronsonul Sibiu-Piteşti sau tronsonul Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni", a completat Orban.

Liderul PNL a vorbit şi despre proiectul prin care trebuie asigurată navigabilitatea pe Dunăre, despre care acesta spune că "bate pasul pe loc".

"Proiectul de asigurare a navigabilităţii Dunării bate pasul pe loc, deşi este finanţat din fonduri europene încă din 2008, iar infrastructura feroviară este într-o stare de dezastru şi ministrul Transporturilor nu face nimic în acest sens", a conchis preşedintele liberal.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici