Pocora: Sunt multe probleme care trebuie clarificate în USL şi ar fi bine să ne întâlnim mai des

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că sunt "multe probleme" care trebuie clarificate la nivelul USL, precizând că este necesar ca reuniunea alianţei să aibă loc mai des, astfel încât "USL să-şi recâştige funcţionalitatea în procent de sută la sută".

Imaginea articolului Pocora: Sunt multe probleme care trebuie clarificate în USL şi ar fi bine să ne întâlnim mai des

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora

"Într-adevăr sunt multe probleme care trebuie clarificate în USL. PNL este mai mult decât deschis să discute toate aceste probleme şi politici. Poate ar fi mai bine ca USL să se întâlnească mai mult, mai des, astfel încât să dăm un răspuns cât mai repede la probleme şi să nu mai avem situaţii incerte. Este ideal ca USL să-şi recâştige funcţionalitate în procent de sută la sută", a declarat Pocora.

În plus, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că este necesar ca USL să fie mai bine informată în privinţa problemelor din teritoriu.

"În chestiunea în discuţie ar fi mai bine ca şi conducerea USL să fie mai aplecată către problemele primarilor şi ale parlamentarilor, astfel fiind mai bine informaţi cu privire la problemele acestora şi de asemenea cunoscându-le şi punctul de vedere pe problemele de interes naţional", a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.

Totodată, Pocora a precizat că legea care vizează modificarea sistemului de alegere a primarilor şi a şefilor CJ a fost discutată la nivelul PNL, însă nu s-a ajuns la un acord comun pentru asumarea proiectului.

"Legat de legea privind alegerile locale au fost discuţii ample în grupurile parlamentare ale PNL şi în şedinţa de BPN. S-a ajuns la concluzia că trebuie să continue dezbaterea chiar în interiorul PNL, dinspre administraţia locală venind o serie de amendamente. Este o iniţiativă a parlamentarilor liberali, la începutul traseului legislativ şi în mod categoric vor veni şi avizele şi punctul de vedere al Guvernului, iar în comisii sigur vor exista modificări în aşa fel încât atunci când vom avea o formă rezultată din dezbatere să putem să ne exprimăm politic dacă o susţinem sau nu. Tocmai întâlnindu-ne la nivelul USL până atunci şi alianţa va putea avea un punct de vedere", a mai spus ea.

De asemenea, Pocora a susţinut că modificarea Constituţiei şi regionalizarea nu pot fi realizate decât împreună, întrucât acest proces depinde tocmai de adoptarea unui cadrul constituţional în acest sens.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că PSD nu susţine iniţiativa PNL de modificare a legii administraţiei locale şi consideră că trebuie o discuţie cu PNL cât mai curând pentru ca lucrurile să fie tranşate cât mai rapid, dacă se merge mai departe cu "acest USL".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici