Ponta a semnat demisia lui Ţurcanu de la ANSVSA. Atribuţiile sunt preluate temporar de vicepreşedinte

Premierul Victor Ponta a semnat demisia lui Mihai Ţurcanu din postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), iar atribuţiile de conducere au fost preluate de vicepreşedintele Vladimir Mănăstireanu, până la numirea unui nou preşedinte.

190 afişări
Imaginea articolului Ponta a semnat demisia lui Ţurcanu de la ANSVSA. Atribuţiile sunt preluate temporar de vicepreşedinte

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că ANSVSA va avea o altă conducere, astfel încât să fie asigurată o comunicare mai bună şi eficientă, precum şi proceduri mai clare în domeniu.

Reprezentanţi ai agricultorilor şi industriei alimentare l-au criticat pe şeful ANSVSA pentru "lipsă de profesionalism", după scandalul laptelui infestat.

ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici