Ponta: Băsescu a greşit în cazul articolului 276 din CP. Presa trebuie să fie liberă

Preşedintele Traian Băsescu a greşit atunci când a retrimis în Parlament articolul 276 din Codul Penal, deoarece oamenii politici au obligaţia de a nu comenta niciodată deciziile justiţiei, dar presa trebuie să fie liberă, a declarat premierul Victor Ponta, aflat la Tirana.

351 afișări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu a greşit în cazul articolului 276 din CP. Presa trebuie să fie liberă

Ponta: Băsescu a greşit în cazul articolului 276 din CP. Presa trebuie să fie liberă

"Cred că Parlamentul a decis bine să nu incrimineze ca infracţiune ceea ce se discută în presă şi sper ca această prevedere legală să fie votată de Parlament, să intre în vigoare, mai ales că mă gândesc că apar tot felul de situaţii pe care nimeni nu şi le doreşte. Ieri, justiţia a pronunţat o anumită decizie (faptul că Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat - n.r.), Înalta Curte, care a fost extrem de criticată de presa tocmai a domnului Băsescu şi eu n-aş vrea ca asta să fie incriminat în mod penal, dimpotrivă. Cred că libertatea presei trebuie să funcţioneze şi când e criticată justiţia că nu m-a condamnat pe mine. Oamenii politici şi eu avem obligaţia de a nu comenta niciodată deciziile justiţiei şi am înţeles-o, dar presa trebuie să fie liberă, aşa încât cred că preşedintele a greşit când a retrimis proiectul legii la Parlament", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă cu omologul său albanez, Edi Rama.

TITLURILE ZILEI

La rândul său, premierul albanez a comentat şi el răspunsul dat de omologul său român: "Legile pe care le votaţi acum în România noi le-am votat de mult în Albania", a spus Rama, iar o parte din asistenţă a izbucnit în râs.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o cerere de reexaminare Parlamentului în care solicită menţinerea infracţiunii de la articolul 276 din Codul Penal, care incriminează fapta persoanei ce face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de judecător sau de organele de urmărire a unei infracţiuni.

Băsescu menţionează, în cerere, că prin legea aflată la promulgare se abrogă infracţiunea de "Presiuni asupra justiţiei”, prevăzută la Articolul 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penal.

"Această infracţiune face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi instituie o protecţie atât pentru judecător, cât şi pentru organele de urmărire penală. Potrivit Articolului 276 din Codul Penal, «fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă»", scrie Băsescu.

El menţionează că introducerea acestei infracţiuni în Codul Penal a avut în vedere, potrivit Expunerii de motive la Legea 286/2009 privind Codul Penal, "drept principală raţiune asigurarea şi protejarea imparţialităţii şi libertăţii judecătorilor şi organelor de urmărire penală în exercitarea atribuţiilor judiciare conferite de lege faţă de încercările de intimidare sau influenţare a acestora".

Potrivit şefului statului, libertatea de exprimare trebuie să se exercite în limitele bunei-credinţe.

Camera Deputaţilor a aprobat în 18 februarie abrogarea articolului 276 din Codul penal, care incrimina fapta unei persoane care face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organe de urmărire penală a unei infracţiuni.

Proiectul pentru abrogarea articolului 276 din Codul penal a fost adoptat cu 285 de voturi "pentru", 9 voturi "împotrivă" şi 35 de abţineri.

Proiectul a fost iniţiat de liberalii Crin Antonescu, George Scutaru şi Alina Gorghiu şi a fost semnat de 55 de parlamentari, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

În timpul dezbaterilor din plenul Camerei, reprezentanţii tuturor grurpurilor parlamentare au susţinut abrogarea acestui articol din Codul penal, pe motiv că libertatea de exprimare este un drept fundamental garantat, iar articolul ar fi limitat acest drept.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a declarat, în plenul Camerei, că abrogarea articolului 276 din Codul penal "este un angajament al USL" şi că "presa trebuie să fie liberă şi nengrădită".

Reprezentanţii PPDD au arătat că susţin proiectul de lege deoarece nu se justifică aplicarea sancţiunii cu închisoare pentru un delict de opinie.

Marton Arpad (UDMR) a spus că articolul se referă la toată lumea, şi nu doar la presă, arătând că se bucură de faptul că majoritatea a iniţiat acest proiect de lege, "pentru că şi-a dat seama că a greşit".

Şi Guvernul a susţinut abrogarea articolului 276 din Codul penal.

Articolul 276 din Codul Penal, având titlul "Presiuni asupra justiţiei", incriminează fapta unei persoane care pe durata unei proceduri judiciare în curs face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida. Sancţiunea ce se poate aplica este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Proiectul fusese adoptat şi de Senat şi primise aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici