- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (24.07.2014, 15:55)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate
Premierul Ponta a declarat că, din punct de vedere instituţional, a fost absolvit, printr-o decizie a ICCJ, de acuzaţia de plagiat, iar din punct de vedere moral a plătit, inclusiv preţul politic, pentru o greşeală din urmă cu 16 ani, perioadă după care ar fi putut fi eliberat chiar şi pentru omor.
7480 afișări
Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)
El a arătat că în privinţa acuzaţiilor de plagiat poate vorbi despre două aspecte, respectiv instituţional şi personal.
"Cea instituţională este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în acelaşi timp cei care vorbesc despre statul de drept şi despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu", a spus Ponta la Adevărul Live.
TITLURILE ZILEI
-
• LIVE UPDATE. Israelul a lansat un atac cu drone asupra Iranului/ Iranul neagă atacul
-
astăzi, 15:17
-
astăzi, 15:33
-
astăzi, 17:00
-
astăzi, 11:26
• Iarnă în plină primăvară. Transfăgărăşanul este din nou acoperit de zăpadă
-
astăzi, 16:28
• VIDEO Primele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia, recepţionate la Câmpia Turzii
-
astăzi, 11:31
• 4.100 de pacienţi sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi sau ficat
-
astăzi, 12:08
• Fenomene extreme. Zborurile în Europa devin tot mai turbulente şi imprevizibile
-
astăzi, 16:53
• Tuchel pleacă oricum de la Bayern, chiar dacă postul nu îi mai este ameninţat de Nagelsmann
-
astăzi, 08:09
-
astăzi, 10:31
• Klaus Iohannis are misiune în Coreea. Pe cine urcă preşedintele în avion
-
astăzi, 09:25
• Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în februarie
-
astăzi, 15:05
• A fost descoperită o genă care protejează împotriva bolii Alzheimer
-
astăzi, 09:51
• VIDEO Urs la intrarea în Bistriţa. Animalul a fost alungat de jandarmi după două ore
-
astăzi, 09:47
-
astăzi, 10:18
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 786. CIA susţine că, fără ajutor, Ucraina riscă să piardă războiul în câteva luni / Rachete ruseşti au aterizat la Dnipro / Zelenski a premiat soldaţi răniţi
El a adăugat că, în plan personal, a plătit politic pentru o greşeală veche.
"Al doilea răspuns, care e cu caracter personal: sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, după 16 ani cred că eram pus în libertate. Cred că am plătit preţul politic, moral. M-a afectat foarte tare, aş minţi să spun că nu m-a afectat tot acest scandal şi acuzaţia aceasta repetată. Am o întrebare: cam câte zeci de ani trebuie să plătesc pentru ceva ce, sigur, justiţia a zis că sunt nevinovat, dar o parte a opiniei publice mă consideră vinovat ?", a întrebat Ponta.
În luna martie, instanţa supremă a decis că Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, după ce contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru, prin care au cerut infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi redeschiderea dosarului, decizia fiind definitivă.
Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, "un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori".
Citește pe alephnews.ro: Taylor Swift amintește despre gândurile suicidare cu care s-a confruntat, în noul său album. Fanii artistei l-au luat cu asalt pe actorul britanic, Joe Alwyn, pe rețelele de socializare
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Banca românească care a surprins pe toată lumea. Nimeni nu a crezut că a va merge aşa de bine, nici chiar liderii băncii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
CANCAN.RO
Acest bărbat a aruncat o cameră de filmat, într-o gaură adâncă de 93 de metri, sub ANTARCTICA, și a făcut o descoperire ireală. Iată imaginile!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:13
-
astăzi, 18:01