Premierul l-a demis pe Adomniţei şi i-a propus lui Anton Anton portofoliul Educaţiei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a discutat, marţi, în întâlniri separate, atât cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, pe care l-a anunţat că va fi înlocuit, cât şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi Ştiinţă, Anton Anton, căruia i-a propus să preia acest portofoliu.

70 afișări
Imaginea articolului Premierul l-a demis pe Adomniţei şi i-a propus lui Anton Anton portofoliul Educaţiei

Premierul l-a demis pe Adomniţei şi i-a propus lui Anton Anton portofoliul Educaţiei

"Primul-ministru a avut câte o discuţie, separat, cu Anton Anton şi cu Cristian Adomniţei, care a fost aici (la Guvern - n. r.). Primul-ministru i-a propus secretarului de stat Anton Anton să preia funcţia de ministru al Educaţiei şi l-a anunţat pe Adomniţei că va fi înlocuit. Propunerea de numire urmează să fie înaintată către Preşedinţie în foarte scurt timp", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.

TITLURILE ZILEI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a revocat, marţi, pe Cristian Adomniţei din funcţia de ministru al Educaţiei şi a decis să îl propună pe preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi Ştiinţă, Anton Anton, pentru portofoliul Educaţiei.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi Ştiinţă Anton Anton a declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că s-a întâlnit, marţi dimineaţă, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, care i-a propus să preia Ministerul Educaţiei, propunere pe care a acceptat-o.

"M-am întâlnit cu premierul, mi s-a propus funcţia de ministru al Educaţiei şi am acceptat", a spus Anton Anton.

Anterior, Anton Anton declarase cotidianului "Gândul" că pentru 2-3 luni, asta înseamnă sinucidere politică", dar a precizat că a acceptat, fiindcă el nu este un om politic.

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a declarat la acel moment, pentru MEDIAFAX, că a aflat "pe diferite surse" că i s-a propus preşedintelui Autorităţii pentru Cercetare portofoliul Educaţiei, că nu a discutat încă cu premierul, dar că nu se "agaţă" de scaun.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a cerut indirect, luni, în BPC, demisia ministrului Educaţiei, Crisitian Adomniţiei, afirmând că, în situaţia creată, ar fi bine ca acesta să îşi dea demisia din Guvern, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

"În situaţia creată, ca să închidem scandalul, cel mai bine ar fi ca ministrul Educaţiei să-şi depună demisia", ar fi spus Orban, conform surselor citate, referindu-se la situaţia determinată de aprobarea în Camera Deputaţilor a legii privind creşterea cu 50% a salariilor cadrelor didactice.

Potrivit surselor PNL, Cristian Adomniţiei le-a spus colegilor săi din BPC că vrea să continue activitatea în fruntea ministerului, precizând că este în stare să rezolve problema creată. "Am nevoie de timp. Aş vrea să rămân în continuare, pentru că eu cred că pot să rezist situaţiei", ar fi replicat Adomniţei.

La rândul său, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut că prin înlocuirea în funcţie a ministrului Educaţiei s-ar pierde timp.

"Să-l lăsăm la minister. Nu e momentul acum să-l schimbăm, când se află în negocieri cu sindicatele. În cazul în care ar veni altcineva în locul lui, până intră în problematică, pierdem prea mult timp şi nu e productiv", ar fi spus Tăriceanu.

Totuşi, conform surselor menţionate, liderul PNL l-a şi criticat pe Adomniţiei, în debutul şedinţei BPC, când l-a mustrat din nou pentru că nu a ştiut de discuţiile din Parlament în legătură cu legea salarizării cadrelor didactice.

Nominalizarea lui Anton Anton pentru funcţia de ministru al Educaţiei, trimisă la Preşedinţie

Propunerea de nominalizare a lui Anton Anton pentru funcţia de ministru al Educaţiei, în locul lui Cristian Adomniţei, a fost transmisă Preşedinţiei de către premierul Călin Popescu Tăriceanu.

"Adomniţei a fost revocat din cauza votului exprimat în Parlament în favoarea majorării cu 50% a salariilor pentru cadrele didactice şi pentru că nu a ţinut cont de punctul de vedere negativ al Guvernului, precum şi de observaţiile Ministerului de Finanţe transmise înainte de dezbaterile din plen, în care se arată că această creştere nu este sustenabilă. Revocarea reprezintă şi un avertisment pentru secretarii de stat din Ministerul Educaţiei care au gestionat defectuos această situaţie", au afirmat reprezentanţii Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici