Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May - Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Cu acest prilej, şeful statului va avea o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May, unde va fi abordat stadiul negocierilor privind Brexit şi preşedinţia Consiliului UE.

1676 afişări

Imaginea articolului Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

Potrivit agendei oficiale a şefului statului, sosirea la cabinetul premierului britanic pentru fotografia oficială va avea loc la 17.25, ora României, în Londra, urmând ca la 17.30 să aibă loc întrevederea pentru discuţiile propriu-zise între cei doi oficiali.

De la 21.45, tot ora României, Klaus Iohannis va participa la evenimentul dedicat împlinirii vârstei de 70 de ani de către Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, la Palatul Buckingham din Londra, conform sursei citate.

 

În legătură cu subiectele care vor fi discutate de către preşedintele Klaus Iohannis la întâlnirea cu premierul Theresa May, Administraţia Prezidenţială preciza, într-un comunicat de presă, că "temele abordate vor viza relaţia bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securităţii şi apărării, precum şi agenda regională".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
IOHANNIS ,
THERESA MAY ,
PRINŢUL CHARLES

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.