Profesor de română, după eroarea de la simulare: Ministrul Andronescu să îşi dea demisia/ Este o greşeală impardonabilă, este degradantă

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ar trebui să îşi dea demisia după greşeala de la simularea Evaluării Naţionale, susţine profesorul de limba română Ofelia Burtea, de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. „Este o greaşeală impardonabilă, degradantă”, susţinea aceasta.

46294 afişări
Imaginea articolului Profesor de română, după eroarea de la simulare: Ministrul Andronescu să îşi dea demisia/ Este o greşeală impardonabilă, este degradantă

Profesor de română după eroarea de la simulare: Andronescu să îşi dea demisia

Profesoara de limba şi literatura română care predă la un colegiu de tradiţie din Craiova, Ofelia Burtea, declară că greşeala de a confunda poeţii tocmai la un subiect pentru simularea Evaluării Naţionale este impardonabilă.

„Este o traducere bună, dar este de neacceptat faptul că reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale au confundat poeţii. Această confuzie nu arată altceva decât că responsabilii de disciplina Limba şi literatura română din Ministerul Educaţiei Naţionale nu stăpânesc chestiuni elementare de literatură. Este o greşeală impardonabilă, este degradantă pentru învăţământul românesc. Loveşte în tradiţia culturală a acestei ţări. Cu ce autoritate vor mai veni ei să propună subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat când se vede că nu au noţiuni elementare?", se întreabă profesorul Ofelia Burtea de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

De altfel, dascălul susţine că după această greşeală ar trebui să fie demişi cei din Ministerul Educaţiei Naţionale.

„Trebuie luat în calcul însă şi un alt aspect. Dacă un elev greşeşte rezolvarea unui subiect, pică examenul. Ce se întâmplă cu cei din Ministerul Educaţiei Naţionale când fac greşeli tocmai la subiecte de examen naţional? Nu este nicio reacţie până acum, dar doamna ministru ar trebui să îşi dea demisia. În acest caz şi noi, ca societate civilă, ar trebui să boicotăm aceste simulări, să ieşim în stradă până când doamna ministru şi cei care au greşit îşi vor da demisia", a spus Ofelia Burtea.

De altfel, dascălul susţine că subiectele nu respectă cerinţele pentru vârstă.

„Am văzut subiectele de la simulare şi ce pot să spune că nu sunt adecvate vârstei. Copiii au avut mult de gândit şi de scris. Sunt subiecte solicitante şi pentru un elev de 18 ani, dar pentru unul de 14 ani! Acest tip de subiecte îi stresează pe copii atât la clasa a VII-a, cât şi la clasa a VII-a. În plus, mai este un aspect. S-au dat aceste simulări ani la rând şi nu se observă niciun fel de schimbare. Suntem pe ultimul loc la evaluările internaţionale", a mai spus profesorul de limba română.

Poezia poetului german Heinrich Heine, „Stai şi-asculţi sub ramuri...”, a fost atribuită, la simularea de la Limba Română la clasa a VIII-a, poetului Ştefan Octavian Iosif, el fiind cel care a tradus-o. Proba a fost susţinută de elevi luni.

Elevii clasei a VIII-a, care au susţinut, luni, simularea la Limba şi Literatura Română la Evaluarea Naţională, au avut de rezolvat la subiectul I mai multe cerinţe pe baza unei poezii. Poezia „Stai şi-asculţi sub ramuri...”, de poetul german Heinrich Heine, i-a fost atribuită, lui Ştefan Octavian Iosif.

De fapt, Ştefan Octavian Iosif a fost cel care a tradus poezia lui Heine.

Până la momentul transmiterii ştirii, reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au furnizat un punct de vedere.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici