Programul politic al PSD: Noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, aderarea la euro şi Schengen

Victor Negrescu, desemnat de PSD să lucreze la proiectul pentru programul politic, propune mai multe idei pe care formaţiunea să şi le asume la Congresul din 29 iunie, cum ar fi noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, revenirea la discursul pro-european, aderarea la euro şi intrarea în Schengen.

1376 afișări
Imaginea articolului Programul politic al PSD: Noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, aderarea la euro şi Schengen

Programul politic al PSD: Noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, aderararea la euro şi Schengen

Documentul cu propunerile are 15 pagini, fiind discuţii pe marginea ideilor la ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional şi a Comitetului Executiv al PSD.

Astfel, la Congresul extraordinar din 29 iunie există intenţia de a fi adoptat un nou proiect politic care ar putea include următoarele idei:

- adaptat tuturor sensibilităţilor politice şi sociale

- documentul este centrat pe revenirea la discursul pro-european, dat fiind faptul că PSD a generat consensul de la Snagov care a dus România spre NATO şi UE

TITLURILE ZILEI

- asumarea trecutului de 126 de ani al social-democraţiei româneşti

- explicarea măsurilor economice (inclusiv creşterile de salarii şi de pensii) şi anunţarea de noi măsuri precum creşterea investiţiilor, sprijinul pentru antreprenori, stimularea cercetării

- anunşarea dorinţei de a avea un nou pact social pentru a stabili împreună cu partenerii sociali noile direcţii

- lansarea ideii unui acord politic pentru aderarea la euro şi Schengen

- teme noi: mesaje pentru angajaţii din mediu privat (echilibru viaţă profesională şi viaţă familială sau drepturile sociale), o politică mai proactivă pentru protecţia mediului, susţinerea antreprenoriatului, reconcilierea cu românii care trăiesc în afara ţării, propuneri pentru creşterea participării tinerilor la viaţa publică.

„PSD trebuie să vină în faţa cetăţenilor cu un nou proiect politic bazat pe un discurs pro-european, revenirea la valorile social democrate europene, un mesaj coerent de stânga bazat pe combaterea inegalităţilor, susţinerea unei dezvoltări sustenabile, adaptarea la noile evoluţii tehnologice şi îmbunătăţirea infrastructurii şi a calităţii serviciilor în domeniul educaţiei şi sănătăţii. Practic nimeni nu mai trebuie să se simtă lăsat în urmă. Trebuie să arătăm că PSD reprezintă acea forţă politică constructivă şi democratică care prin specialiştii săi poate asigura dezvoltarea şi modernizarea României!” a explicat, luni pentru MEDIAFAX, Victor Negrescu, desemnat de CEx al PSD să lucreze la proiect.

Organizaţia PES activists România a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie prin care propune ca PSD să îşi reasume identitatea proeuropeană a partidului la Congresul din 29 iunie, potrivit unui comunicat de presă transmis de organizaţie.

Social-democraţii se vor reuni în Congres pe 29 iunie, pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi a secretarului general. Statutul partidului va fi modificat în aceeaşi zi, în sensul alegerii funcţiilor de conducere ale PSD prin delegaţi, mergându-se pe acelaşi număr de delegaţi care au fost la Congresul anterior.

Taguri:
negrescu,
psd,
program

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici