Proiect care vizează pedepsirea hărţuirii morale la locul de muncă, după scandalurile din Parlament: "Nu există zi fără gesturi obscene şi limbaj vulgar, ton ridicat"

Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a depus, vineri, un proiect de lege care vizează pedepsirea hărţuirii morale la locul de muncă, potrivit căruia hărţuirea s-ar sancţiona disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, motivând că în Parlament se fac gesturi obscene şi se foloseşte un limbaj vulgar.

1082 afișări
Imaginea articolului Proiect care vizează pedepsirea hărţuirii morale la locul de muncă, după scandalurile din Parlament: "Nu există zi fără gesturi obscene şi limbaj vulgar, ton ridicat"

Proiect care vizează pedepsirea hărţuirii morale la locul de muncă, după scandalurile din Parlament: "Nu există zi fără gesturi obscene şi limbaj vulgar, ton ridicat"

„În ultimul timp, în Parlamentul României nu există zi fără gesturi obscene şi limbaj vulgar, ton ridicat sau chiar scandaluri. În acest context, deputata independentă Oana Bîzgan a depus un nou proiect de lege care vizează pedepsirea hărţuirii morale la locul de muncă, prin modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi”, se arată într-un comunicat de presă.

TITLURILE ZILEI

Potrivit iniţiativei depuse, hărţuirea s-ar sancţiona disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, şi ar însemna conduită ostilă sau nedorită, comentariile verbale, acţiunile sau gesturile angajatorului, ale superiorului ierarhic sau ale colegilor care ar duce la o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii, prin afectarea sănătăţii fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional, inclusiv stresul şi epuizarea fizică la serviciu.

Potrivit sursei citate, răspunderea disciplinară conform regulamentelor interne sau ale altor prevederi nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală pentru faptele de hărţuire morală, însă angajatorul are obligaţia de a include prevederi şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea actelor de hărţuire morală la locul de muncă.

„Hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de un salariat se pedepseşte cu amendă de la 10.000 la 15.000 de lei, iar afectarea sănătăţii fizice / mentale sau a viitorului profesional a victimei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. Pentru angajatori amenzile sunt şi mai mari: de la 30.000 la 50.000 de lei, respectiv de la 50.000 la 200.000 de lei. Instanţa de judecată poate dispune şi plata unor despăgubiri sau a unor daune compensatorii şi morale pentru victimă, precum şi plata consilierii psihologice de care aceasta are nevoie. Totodată, cei care se fac vinovaţi de hărţuire morală la locul de muncă vor putea fi sancţionaţi şi de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu amendă între 100.000 şi 200.000 lei”, se arată în proiectul de lege.

O prevedere expresă în cadrul legii este interzicerea hărţuirii morale pe criteriul de sex.

„O menţiune cu atât mai importantă dacă vedem aluziile explicit sexuale şi replicile vulgare adresate recent deputatelor şi senatoarelor chiar în Parlament”, precizează Oana Bîzgan.

Senatorul USR, Florina Presadă, a declarat joi, că senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, a înjurat-o în plenul Senatului, când a împărţit cartea „Ferma Animalelor”, adăugând că îi va face o plângere la Biroul Permanent al Senatului.

Aceasta a confirmat că Brăiloiu i-a spus "Prinţeso, sugi ..."

„Ceea ce a spus domnul Brăiloiu nu poate fi reprodus. Pot să vă relatez, în schimb, contextul. Şi anume, noi, membrii grupului senatorial al USR ofeream cărţi membrilor Senatului de la PSD. Este vorba despre „Ferma Animalelor”, de George Orwell. O serie de senatori PSD au aruncat cărţile pe jos, mă refer la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, chiar doamna Arcan, de asemenea. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă injure. Nu este prima dată, voi face o plângere împotriva dumnealui la Biroul Permanent, unde există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru”, a susţinut Presadă la Parlament.

De asemenea, Deputatul USR Cosette Chichirău şi senatorul PSD Şerban Nicolae au avut un schimb dur de replici, în 6 decembrie, în timpul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor a Statutului magistraţilor, Chichirău acuzându-l pe pesedist că fură, iar senatorul catalogând-o ”proastă” şi ”asistată social”.

Citeşte şi: Colindători

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici