Rezervele de stat, păzite cu arma, ca în epoca comunistă. Proiectul, iniţiat printre alţii şi de Cătălin Rădulescu (PSD), permite deschiderea focului cu muniţia din dotare

Mai mulţi aleşi PSD au depus la Senat un proiect care dă posibilitatea personalului aflat în serviciul de pază a unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Specială (ANRSPS) să folosească armamentul şi muniţia din dotare, în condiţiile legii.

4143 afișări
Imaginea articolului Rezervele de stat, păzite cu arma, ca în epoca comunistă. Proiectul, iniţiat printre alţii şi de Cătălin Rădulescu (PSD), permite deschiderea focului cu muniţia din dotare

Rezervele de stat, păzite cu arma, ca în epoca comunistă. Proiectul, iniţiat printre alţii şi de Cătălin Rădulescu (PSD), permite deschiderea focului cu muniţia din dotare

Propunerea legislativă vizează completarea Legii 82/1992 privind rezervele de stat. Astfel, după articolul 13 este propusă introducerea articolului 13¹.

„Pentru îndeplinirea atribuţiilor unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, instituţie publică centrală din sistemul naţional de apărare, ordine publică, siguranţă şi securitate naţională, personalul aflat în serviciul de pază este autorizat să deţină şi să folosească armamentul şi muniţia din dotare în condiţiile legislaţiei în vigoare”, prevede completarea adusă articolului 13 al Legii.

Proiectul a fost iniţiat de 14 parlamentari PSD şi ALDE, printre care se numără deputatul PSD Cătălin Rădulescu, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc sau deputatul ALDE Daniel Olteanu.

„Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Specială (ANRSPS) reprezintă organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu rol în administrarea rezervelor de stat şi pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, parte componentă a securităţii naţionale. (...) Deoarece ANRSPS nu are o reglementare de nivel primar, respectiv lege specială, care să reglementeze deţinerea şi utilizarea de armament este necesară reglementarea şi pentru Administraţia Naţonală a Rezervelor de Stat şi pentru Probleme Speciale a condiţiilor de îndeplinire a atribuţiilor de pază a unităţilor teritoriale subordonate şi folosirea în serviciul de pază a armamentului şi muniţiei din dotare de personalul său.

Astfel se impune completarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat-republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care să se reglementeze expres posibilitatea ca, pentru îndeplinirea atribuţiilor unităţilor teritoriale subordonate ANRSPS, personalul aflat în serviciul de pază să fie autorizat să deţină şi să folosească armamentul şi muniţia din dotare, în condiţiile legislaţiei în vigoare”, potrivit expunerii de motive a proiectului de act normativ.

Iniţiatorii susţin că, din cauza nereglementării legislaţiei, tentativele de furt din unităţile teritoriale pot conduce la declanşarea unor situaţii de urgenţă majoră.

„În prezent, paza unităţilor teritoriale este asigurată prin resurse proprii cu personal propriu care îşi desfăşoară serviciul atât în posturi permanente (fixe şi mobile) cât şi temporare (mobile-numai pe timp de noapte şi zilele nelucrătoare). Tentativele de furt sau furturile din unităţile teritoriale, în care sunt depozitate produse petroliere, pot conduce la declanşarea unor situaţii de urgenţă majoră (incendii de mari proporţii, deversări masive de substanţe periculoase în mediul înconjurător) cu consecinţe ce pot fi catastrofale în plan material şi chiar uman”, conform sursei citate.

Proiectul prezintă şi date despre infrastructura ANRSPS, iniţiatorii precizând că în prezent, conform legii armamentul şi muniţia personalului de pază al instituţiei este asigurată, în mod gratuit, prin comodat de către structurile din poliţie.

„Infrastructura obiectivelor speciale ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale este reprezentată de peste 2.000 bunuri imobile-construcţii, aproximativ 100 km de conducte tehnologice subterane, 598 hectare de teren preponderent amplasat în zonă deluroasă (teren accidentat cu vegetaţie forestieră), un perimetru toal de cca. 60 kilometri, precum şi de peste 400 bunuri mobile constând în mijloace de mobilitate specifice depozitării, încărcării, descărcării produselor şi efectuării transporturilor. Potrivit art. 14 din HG nr. 1380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, «armamentul şi muniţia necesare dotării personalului de pază din cadrul unităţilor teritoriale subordonate se asigură, în mod gratuit, prin comodat, de către structurile de poliţie»”, mai arată sursa menţionată.

Proiectul legislativ a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici