PSD renunţă la mitinguri, după anunţul decesului Regelui Mihai / Social-democraţii, reuniţi la sediul central pentru a discuta despre manifestaţia din Bucureşti - surse

PSD a anunţat că renunţă la mitingurile anunţate pentru acest sfârşit de săptămână, după ce Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai a decedat. Social-democraţii s-au reunit, marţi, pentru a discuta despre mitingul pe care intenţionează să îl organizeze în Bucureşti, au menţionat, pentru Mediafax, surse din PSD.

791 afișări
Imaginea articolului PSD renunţă la mitinguri, după anunţul decesului Regelui Mihai / Social-democraţii, reuniţi la sediul central pentru a discuta despre manifestaţia din Bucureşti - surse

Social-democraţii, reuniţi la sediul central pentru a discuta despre mitingul din Bucureşti - surse

"În aceste momente triste pentru toată naţiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne uneşte, la dezideratele la care aspiră toţi românii, de aici din ţară şi de pretutindeni. Prin urmare, PSD anunţă oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestăţii Sale, drept pentru care PSD îşi va suspenda toate acţiunile politice prevăzute pentru această perioadă şi să arătăm respectul cuvenit", a anunţat PSD printr-un comunicat de presă.

TITLURILE ZILEI

Potrivit surselor menţionate, la sediul PSD s-ar afla preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, preşedinţii organizaţiilor de Sector, precum şi alţi lideri ai formaţiunii.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat, luni seara, că organizaţiile din Bucureşti şi Ilfov ale partidului vor organiza un miting în Capitală pe 9 decembrie, în paralel cu mitinguri organizate de alte organizaţii judeţene ale social-democraţilor, mitinguri împotriva "statului paralel şi ilegitim".

Şedinţa PSD are loc în condiţiile în care Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai a încetat din viaţa, joi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia.

Dobre, întrebat dacă PSD face mitinguri, în contextul morţii Regelui: Vom lua o decizie, o anunţăm

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat, marţi, pentru Mediafax, întrebat dacă PSD va mai organiza mitinguri sâmbătă, în contextul în care Regele Mihai a murit, că social-democraţii vor lua o decizie şi o vor anunţa.

„Vom lua o decizie şi o vom anunţa”, a precizat, Dobre, întrebat de Mediafax dacă PSD va mai organiza mitinguri sâmbătă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici